Mânia lui Cain

Devoțional zilnic

Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat și pentru ce ți s-a posomorât fața? Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit.” (Geneza 4:6-7)

Urmărește versiunea video aici.

Deși cunoștea resentimentele nutrite de Cain, Domnul dorea ca acesta să cugete asupra faptei lui și, convingându-se de păcatul său, să se pocăiască și să-și așeze piciorul pe calea ascultării. Sentimentele sale de mânie față de fratele său, cât și față de Dumnezeu nu aveau nicio justificare; respingerea jertfei sale a fost cauzată doar de faptul că el a nesocotit voința clar descoperită a lui Dumnezeu… Jertfa lui Abel fusese acceptată pentru că el făcuse exact așa cum îi ceruse Dumnezeu. Acest lucru nu avea să-l lipsească pe Cain de dreptul lui de întâi născut… Astfel, problema i-a fost expusă clar lui Cain; însă spiritul lui combativ a fost stârnit, deoarece felul cum procedase nu a fost bine primit și pentru că nu i se permisese să-și urmeze propriile idei. Era furios pe Dumnezeu și era furios pe fratele lui. Se înfuriase pe Dumnezeu deoarece nu voia să accepte planurile unui păcătos în locul cerințelor divine, iar pe fratele lui era mânios pentru că nu era de acord cu el. (…)

Cain îl invită pe Abel să meargă împreună pe câmp și aici el dă frâu liber necredinței și revoltei sale împotriva lui Dumnezeu. El susține că a procedat bine în felul în care și-a adus jertfa și, cu cât vorbea mai mult împotriva lui Dumnezeu și se plângea de dreptatea și mila Lui, de faptul că a respins jertfa lui și a acceptat-o pe cea a fratelui său Abel, cu atât mai înverșunate devin sentimentele lui de mânie.

Abel apără bunătatea și imparțialitatea lui Dumnezeu și prezintă înaintea lui Cain motivul simplu pentru care Dumnezeu nu a acceptat și jertfa lui. (…)

Faptul că Abel a avut curajul de a nu fi de acord cu el și a mers chiar mai departe, până la punctul de a-i scoate în evidență greșeala, l-a uluit pe Cain. Conștiința îi spunea lui Cain că Abel avea dreptate atunci când vorbea despre nevoia de a aduce sângele unui animal sacrificat, dacă voia ca jertfa să-i fie acceptată, însă Satana i-a prezentat situația într-o lumină diferită. El l-a instigat pe Cain împotriva lui Abel, iar acesta, cu o furie nebună, l-a ucis pe fratele său și astfel sufletul lui s-a făcut vinovat de păcatul crimei. – Signs of the Times, 16 decembrie 1886

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit