Mântuirea şi timpul sfârşitului

Studiu majori

Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (1 Ioan 4:10, VDCC)

O diferenţă majoră interesantă între creştinism şi celelalte religii este faptul că, în acestea din urmă, accentul cade preponderent pe învăţăturile fondatorilor lor şi nu pe faptele făcute de aceştia pentru ele. Şi aceasta deoarece faptele de acest tip, chiar dacă au existat, nu au rol mântuitor. Fondatorii n-au putut decât să-i înveţe pe adepţii lor o cale prin care se puteau „mântui” singuri.

Însă creştinii nu subliniază doar ce i-a învăţat Isus, ci şi ce a făcut El, fiindcă ce a făcut El constituie singura cale prin care suntem mântuiţi. Întruparea Sa ca om (Romani 8:3), moartea Sa pe cruce (Romani 5:8), învierea Sa (1 Petru 1:3) şi lucrarea Sa din cer (Evrei 7:25) – doar acestea ne mântuiesc. Eforturile noastre nu au niciun merit. „Dacă aţi aduna tot ce este bun, sfânt, nobil și demn de primit la un om și apoi l-aţi prezenta îngerilor lui Dumnezeu ca fiind o contribuţie la mântuirea omului sau un merit, propunerea ar fi respinsă ca trădare.” (Ellen G. White, Credinţa şi faptele, ed. 2005, p. 18)

Adevărul acesta are o însemnătate extraordinară pentru noi, cei care trăim în zilele din urmă şi care suntem înconjuraţi de atâtea amăgiri!

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ioan 10–16

  1. Ce anume a prorocit Caiafa, fără să-și dea seama?
  2. Ce scrie Ioan că a spus Isaia când a văzut slava Domnului?
  3. Ce a spus Isus că îi va ajuta pe ucenici să creadă că El este Hristosul?
  4. De câte ori apare expresia „v-am spus aceste lucruri” în capitolele 14–16?

Biblia: Istoria mântuirii, cap. 9

  1. Ce își imaginau aceia care nu credeau în Dumnezeu că se va întâmpla când turnul lor va ajunge până la nori?

Post-ul Mântuirea şi timpul sfârşitului apare prima dată în Studiu Biblic.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit