Și Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu.” Luca 1:46,47
Cuvintele noastre pot porni adesea doar de pe buze. În astfel cazuri, inima nu cunoaşte realitatea mărturisirii pe care o facem. Altfel este când facem ceva cu toată inima. Atunci cuvintele contează mai puţin. Sufletul este cel care vorbeşte şi forma se supune conţinutului.
Maria vorbea cu sufletul atunci când îşi exprima lauda faţă de Dumnezeu, care a privit spre starea smerită a roabei Sale şi i-a făcut mare har să-L trimită în lume pe Fiul Său, prin intermediul ei. Gândul prezenţei lui Dumnezeu în chiar trupul ei îi aducea o bucurie greu de exprimat şi de reţinut în faţa Elisabetei, care o asculta plină de încântare.
În timp ce trupul Mariei era purtătorul Fiului lui Dumnezeu, sufletul ei era robit de entuziasm sfânt şi bucurie cerească. Ceva divin era prezent în mod propriu în viaţa ei, şi omenescul atins de umbra Duhului Sfânt vibra de bucurie fără margini. Dincolo de simţământul înălţător al purtării unei noi vieţi în trupul ei, Maria era atinsă de fascinaţia şi misterul întrupării Mântuitorului.
Ea nu era în confuzie în ceea ce priveşte relaţia ei cu Dumnezeu, care, deşi onora viaţa ei cu prezenţa Sa, rămânea Mântuitorul ei Cel slăvit şi înălţat. Deşi Dumnezeu folosea viaţa ei pentru a veni în lume, Maria nu-şi asuma niciun prerogativ în plus faţă de cât i se cuvenea. Maria nu avea nici cea mai mică tendinţă de a se ridica deasupra celorlalţi oameni.
Succesul la un pas de tine:
Într-un mod diferit faţă de experienţa Mariei, Dumnezeu este în imediata noastră apropiere. Dacă noi cultivăm gândul că El este interesat de viaţa noastră, bucuria Mariei ne poate aparţine.