Martirul secolului XXI

Devoțional femei 17 octombrie 2017

Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. (Romani 8:37)

Eric Walsh este absolvent al Universităţii Adventiste Oakwook, al Universităţii Miami şi al Universităţii Loma Linda. El este director al Departamentului de Sănătate din Pasadena, California. Salariul său anual este de aproximativ două sute cincizeci de mii de dolari. Pe deasupra, el este profesor la Universitatea Loma Linda şi la Universitatea California, din Irvine. Este membru al Consiliului prezidenţial american pentru managementul HIV. A fost de asemenea preşedinte al Asociaţiei de Medicină Preventivă din California şi unul dintre principalii candidaţi la postul de director general al Departamentului de Sănătate din Carolina de Nord. Aceasta este o carieră profesională încununată de succes.

Totuşi, în timpul verii din 2014, toate acestea s-au dărâmat precum un joc de domino. Ce s-a întâmplat? Dr. Walsh a fost invitat să prezinte discursul de absolvire al Colegiului de Educaţie superioară din oraşul Pasadena [PCC]. În realitate, vorbitorul invitat ar fi fost regizorul şi câştigătorul unui Oscar de cinema, Dustin Black, dar când au văzut circulând pe internet poze ale lui Black având relaţii sexuale cu partenerul său, autorităţile colegiului au anulat invitaţia.

Pentru Dustin Black, acesta a fost un act de discriminare. Un activist al Mişcării studenţeşti a dreptăţii sociale s-a consacrat căutării de mijloace pentru a-l discredita pe Walsh. Şi ce au găsit? Predici ţinute de Walsh, în care spunea că homosexualitatea este un păcat. Acestea au fost suficiente pentru a-l acuza că încurajează ura împotriva homosexualilor. PCC a anulat participarea dr. Walsh la absolvire şi a decis în unanimitate să-şi ceară scuze lui Dustin Black, reînnoindu-i invitaţia pentru participare la absolvire. Oraşul Pasadena l-a retras pe Walsh din funcţie, iar statul Georgia a luat înapoi oferta pe care i-a făcut-o.

Ce ai fi făcut dacă ai fi fost în locul lui Walsh? Pavel a pus întrebarea: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?” Apoi oferă răspunsul „Sunt încredinţat că nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8:35,38). Pavel şi Walsh au fost convinşi că nimic nu poate să-i despartă de Dumnezeu. Împărtăşeşti şi tu aceeaşi convingere?

#dragostedeDumnezeu

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro