Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. – 2 Timotei 4:6-8
Să ne imaginăm că vizităm oraşul imperial Konstanz (în sudul Germaniei) la începutul lui iulie 1415. Populaţia oraşului a crescut semnificativ datorită faimosului Conciliu de la Konstanz (1414–1418), prin care se intenţiona (1) clarificarea problemelor între cei trei papi simultani ri-vali – Grigore al XII-lea, Benedict al XIII-lea şi Ioan al XXIII-lea – fiecare susţinând că este adevăratul succesor al lui Petru; (2) reformarea conducerii ecleziastice şi a vieţii morale şi (3) eradicarea ereziei.
Duminică dimineaţa devreme, pe data de 6 iunie 1415, Jan Hus, un influent profesor de la Universitatea din Praga, a apărut înaintea conciliului adunat în catedrala din Konstanz. El a fost condamnat oficial la închisoare ca proscris ecleziastic şi criminal. Şase episcopi au pus în aplicare ordinul de degradare a sa. L-au dezbrăcat de hainele preoţeşti, i-au distrus tonsura, i-au pus o căciulă pe cap, acoperită cu imagini ale Diavolului, au scris pe ele cuvântul „ereziarh” şi au încredinţat sufletul lui Diavolului. Escortat pe străzile oraşului Konstanz, el a văzut cum îi erau arse cărţile în piaţa publică.
La locul execuţiei, braţele i-au fost legate la spate, gâtul i-a fost legat de rug cu un lanţ şi în jurul lui au pus paie şi lemn. Pentru ultima dată i s-a oferit din nou şansa la viaţă dacă avea să retracteze. Dar el a răspuns: „Voi muri plin de bucurie astăzi în credinţa Evangheliei pe care am predicat-o.” Când flăcările se înălţau în jur, el a cântat de două ori: „Hristos, Fiul viului Dumnezeu, ai milă de mine.” Vântul i-a suflat focul în faţă, reducându-l la tăcere. El a murit rugându-se şi cântând. Execuţia lui Hus a produs vâlvă în Boemia şi cauza reformei sale a fost purtată mai departe de husiţi şi în cele din urmă de Martin Luther.
Jan Hus reflectă spiritul martirilor care mai degrabă au ales să moară decât să Îl trădeze pe Domnul şi Mântuitorul lor. Hus va primi „cununa neprihănirii”, dar tu şi cu mine? Avem şi noi acelaşi spirit?