Martori pentru Dumnezeu

Devoțional zilnice 5 decembrie 2018

Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila, i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Faptele 16:29-31)

În urma unei percheziţii făcute de organele Securităţii, am fost mutat disciplinar. Impresia despre acei ofiţeri era una deplorabilă. Mai târziu, între 1990 şi 1992, am avut ocazia să oficiez botezul a doi ofiţeri de poliţie, unul pensionar şi celălalt încă în funcţie. Erau oameni sinceri, care aveau nevoie de mântuire.

Pavel şi Sila trebuie să fi fost surprinşi de atitudinea temnicerului, care i-a băgat în celula „dinăuntru” (Faptele 16:24) a temniţei, cea întunecoasă şi insalubră, imobilizându-i în unelte special concepute. Era un posibil fost soldat, neimpresionat de cruzimea metodelor de tortură. Comportamentul lui Pavel şi Sila era neobişnuit. Chinuiţi, cântau. Era miezul nopţii. Intervenţia divină care a zguduit închisoarea a făcut să se deschidă toate uşile închisorii şi să-l trezească pe temnicer. Evaluând consecinţele evadării, era gata să se sinucidă. Oprit de Pavel, temnicerul ia o lumină ca să verifice prezenţa deţinuţilor. Rezultatul: toţi erau prezenţi. Uimit, temnicerul pune o întrebare inspirată, pe care probabil nu a înţeles-o decât mai târziu: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Răspunsul lui Pavel a fost scurt şi prompt. În noaptea aceea, temnicerul s-a schimbat. I-a dus acasă la el pe cei doi, le-a spălat rănile provocate şi, în mijlocul unei mese de părtăşie, a cerut botezul, el şi cei din casa lui.

Pare imposibil, şi totuşi puterea lui Dumnezeu nu are limite pentru cei care-L caută.

În jurul nostru mai sunt mulţi dintre cei care sunt atenţi la ceea ce facem, cum vorbim, cum ne comportăm, evaluând cu grijă toate acestea. Mărturia noastră verbală nu este lipsită de importanţă, dar este mult întrecută de modul nostru de viaţă. Astăzi ne stă înainte o nouă zi în care Îl putem prezenta pe Isus prin felul nostru de a fi. În realitate, pentru aceasta trăim…

Doamne, ajută-ne să Te reprezentăm cu cinste înaintea oamenilor!

Iosif Suciu, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro