Iosafat a venit şi a zis: „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.” – 2 Cronici 20:20
Apostolul Pavel ne spune că mesajul profetic al lui Dumnezeu este „de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16). Dar nu oricine acceptă această funcţie corectivă și o agreează.
În toamna anului 1851, comunitatea păzitorilor Sabatului din Washington, New Hampshire, era în tulburare, iar James și Ellen White au mers acolo pentru o conferinţă de weekend. În Sabat (1 noiembrie) Ellen White a primit o viziune despre diversele probleme ale acelei adunări, inclusiv spiritul extrem de critic și războinic al lui Stephen Smith (1806–1889). Mai mulţi membri s-au pocăit și și-au mărturisit păcatele, cu excepţia lui Smith. Astfel, în acea duminică după-amiază, conferinţa a votat retragerea calităţii lui de membru.
Pe 12 noiembrie 1851, Ellen White a descris într-o scrisoare provo-cările la care au trebuit să facă faţă la acele întâlniri și cum luni (3 noiembrie) ei au „ţinut o altă întâlnire, care a fost cea mai bună dintre toate; o unitate dulce și iubirea au predominat în acea întâlnire” (Scrisoarea 8, 1851). Din acel moment, viaţa lui Smith a fost plină de suișuri și coborâșuri, susţinând chiar unele mișcări dizidente. La un anumit moment, în 1850, Ellen White a scris o mărturie în care descria care urma să-i fie cursul vieţii dacă continua traiectoria pe care o urma. Dar Smith a ţinut scrisoarea într-un cufăr, unde a rămas nedeschisă și necitită.
În 1885, în timpul unor adunări de redeșteptare care se ţineau în mica biserică din Washington, Stephen Smith a mărturisit public: „Am primit o mărturie acum douăzeci și opt de ani. Am luat-o acasă și am încuiat-o într-un cufăr până joia trecută. […] Fraţilor, fiecare cuvânt din acea mărturie este adevărat pentru mine și îl accept. În cele din urmă am ajuns la momentul în care le cred [mărturiile] ca venind toate de la Dumnezeu și, dacă aș fi acordat atenţie celei pe care Domnul mi-a trimis-o mie, precum și celorlalte, întreg cursul vieţii mele ar fi fost schimbat și aș fi fost un om diferit.”
Fie ca Domnul să ne ajute să nu ignorăm niciodată sfaturile și avertizările Sale și să le citim și să le aplicăm în viaţa noastră zilnică. Făgăduinţa pentru noi astăzi este: „Încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti” (2 Cronici 20:20).