Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple. Isaia 43:19
Ca tânără soţie, mi s-a spus că s-ar putea să am dificultăţi în a rămâne însărcinată. Nu am acordat multă atenţie acestei informaţii. Nici nu mă gândeam să am un copil. Şase luni mai târziu am fost uluită de rapiditatea cu care mă îngrăşam. O prietenă înţeleaptă mi-a sugerat să mă duc la doctor. Acesta mi-a spus prompt că sunt însărcinată. Nu am ştiut cum să fac faţă unui asemenea eveniment, aşa că am început să învăţ să fac mâncare, să fac curăţenie şi să lucrez la noua noastră afacere. Singurul lucru ce servea ca amintire că eram însărcinată era că oboseam destul de repede.
Vara umedă era în plină desfăşurare, camera bebeluşului era cât se putea de bine pregătită cu un buget restrâns, când, într-un final, a venit noaptea în care m-am grăbit la spital. Orele lungi ce au urmat au fost învăluite în ceaţă, din cauza anesteziei, a fricii şi durerii. Eram atât de nepregătită pentru naştere… de statutul de mamă, nici nu mai zic…
Acestea erau zilele de dinaintea lecţiilor de puericultura, de dinaintea învăţării tehnicii Lamaze sau măcar a unui instructaj de bază pentru naştere. Când totul s-a terminat, eram singură cu o fetiţă mică, într-un salon din capătul holului. Am privit la bebeluşul înfăşat din pătuţul de lângă mine şi îmi amintesc că mă simţeam deconectată şi încă nu credeam că sunt mamă. Ştiam că este a mea – avea nasul meu, gura şi ochii. „O, Doamne Isuse”, m-am rugat, „te rog să aibă picioarele tatălui ei!”
În acel moment, toate instinctele de mamă au intrat în funcţiune. Voiam să o protejez şi să îi dau tot ce pot mai bun pe lume. În fiecare zi mă uitam la ea, îi ţineam degetele mici în ale mele, îi puneam capul pe pieptul meu şi îi fredonam uşor. Asistentele m-au învăţat cum să o hrănesc, să o spăl şi să o înfăş. Am stat în spital zece zile şi am reuşit să îmi refac puterile înainte de a merge acasă.
Lianro petrecea mare parte din timp cu mine, câtă vreme tatăl ei lucra, învăţa şi îşi croia o profesie. Mergea peste tot cu mine, împărţind timpurile de singurătate, dar şi pe cele de bucurie în explorarea lucrurilor noi. Încetişor, cu blândeţe, Isus a realizat acest lucru nou în viaţa mea. Cadoul maternităţii a venit uşurel şi a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri ale vieţii.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru cadoul maternităţii, împotriva voinţei mele! Dă-le mamelor tinere speranţă, putere şi curaj, pentru că Tu eşti Cel care ne pregăteşte pentru viaţa de mamă!
Emra Wagener Smith