Mere viermănoase

Devoțional de seară

Căci mare este slava Domnului! Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi. – Psalmii 138:5,6

Noi nu am stropit merii cu pesticide, de aceea merele au făcut viermi. Dar mărul îşi scutura fructele din plin pe gazon. Soţul meu le tot aducea înăuntru. „Nu poţi face nimic cu ele?” a întrebat el. Ba da, aş putea. Pot tăia părţile viermănoase şi să fac tot felul de preparate: sos de mere, plăcinte, prăjituri, crisp cu mere — să nu mai spun că le puteam usca, congela sau pune la conservă. În mod obişnuit, când în grădină sau în livadă se fac mai multe produse decât m-aş putea ocupa eu de ele, dăruiesc şi prietenilor mei – chiar şi la străini! Dar îmi era ruşine să dau cuiva mere cu viermi!

Am încercat să mă gândesc cine ar fî privit acele mere viermănoase la fel ca mine — mai mult de lucru, dar totuşi valoroase. Totuşi, nu am îndrăznit să le ofer nici chiar celor mai apropiate prietene ale mele. Chiar şi aşa, fiind o fire econoamă, nu îmi plăcea deloc ideea să arunc merele. Atunci mi-a venit o altă idee. Nu avea să mă scape de toate merele rămase, dar cel puţin reuşeam să dau câteva din ele. La acea vreme eram mentor la o agenţie care ajută prizonierii eliberaţi de curând din închisoare să îşi găsească o locuinţă şi un loc de muncă pentru a avea un început bun în noua viaţă în afara zidurilor puşcăriei. Am pregătit o cantitate mare de sos de mere şi l-am dus acolo. Sosul de mere proaspăt era un deliciu rar pentru ei.

Foştii prizonieri nu sunt obişnuiţi cu faptele de bunătate. Publicul, şi adesea chiar şi familiile lor, nu cred că ei se pot schimba. Ei sunt dureros de conştienţi că au greşit destul de grav. Ştiu că mulţi dintre ei se simt ca acele „mere viermănoase”. Ei cred că Dumnezeu nu vrea să aibă nimic de-a face cu ei. Am auzit persoane care vorbesc cu admiraţie despre cei care „merg la biserică”, de parcă sunt o specie aparte, nu nişte oameni obişnuiţi care au greşeli şi eşecuri. Păcat! Îi putem asigura plini de dragoste că fiecare persoană este importantă pentru Dumnezeu. Oare nu toţi începem în viaţă ca nişte mere viermănoase, „căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23)?

Dumnezeu vede dincolo de părţile noastre „viermănoase”, de slăbiciunile şi alegerile noastre greşite şi ştie cât ne luptăm să fim aşa cum ne-a creat El să fim. Noi, creştinii, ducem minunatul mesaj că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, inclusiv „merele viermănoase”.

Putem să le spunem şi celorlalţi că Dumnezeu are răbdarea şi puterea de a îndepărta „viermii” şi loviturile şi poate transforma orice „măr viermănos” într-o făptură nouă.


Dolores Klinsky Walker

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit