Mi-am pus nădejdea în Domnul

Devoțional de seară 22 mai 2019

Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. – Psalmii 40:1

Recent m-am mutat într-un apartament mai aproape de spitalul unde primeam tratament oncologic. Apartamentul mic, cu doar o cameră, îmi amintea constant cât de simplă a ajuns să fie viaţa mea. Într-o seară, cu lucrurile încă în cutii, mi-am sunat părinţii care erau la 2 000 de kilometri depărtare. I-am spus tatălui meu: „Cred că rugăciunile mele ajung doar până la tavan, tată.”

El a spus: „Pune-ţi nădejdea în Domnul.”

Pune-ţi nădejdea în Domnul. Totuşi, mă întrebam ce urma să se întâmple după aceea. Unde voi merge după tratamente? Ce va face Dumnezeu cu viaţa mea? Cum voi putea sluji? Atunci am început să mă rog stăruitor: îmi voi pune nădejdea în Tine.

Au trecut anotimpuri şi a venit şi toamna. Într-o dimineaţă am fost trezită de sunetul făcut de un camion care transporta lucruri. Cineva se muta în apartamentul de vizavi. Noii vecini descărcau o bancă pentru verandă. Mi-au adus zâmbetul pe faţă. Câteva săptămâni mai târziu, noua mea vecină, Sarah, stătea pe verandă cu o pătură peste picioare, citind din Biblie şi sorbind dintr-o cană cu apă fierbinte şi o felie de lămâie. Probabil că are cel puţin optzeci de ani. Am schimbat câteva cuvinte cu ea. În acea seară, Sarah era tot pe verandă şi m-a invitat să mă alătur ei. Mi-a povestit de copilăria ei în acel oraş, de moartea soţului ei şi de timpul petrecut cu fiica ei după înmormântare. Am stat acolo, ne-am bucurat de apusul de soare şi de briza răcoroasă. M-a bătut uşor pe mână şi a spus: „Este greu să aştepţi, nu-i aşa? Este greu să aştepţi.” De unde ştia?

Tratamentul din ziua următoare mi-a produs stări de ameţeală şi greaţă. Am chemat-o pe Sarah. Îmi amintesc că venea înspre mine şi apoi s-a făcut întuneric. M-am trezit la spital, Sarah era lângă mine. Citea un psalm din Biblie. S-a oprit şi m-a ţinut de mână, după care a intrat medicul pentru a-mi explica complicaţiile în urma tratamentului, care impuneau să mai stau câteva zile în spital. Dintr-odată era prea mult pentru mine. Durerea mă apăsa prea tare.

Am început să plâng, dar printre lacrimi am auzit-o pe Sarah fredonând: „Ce mare eşti!” După ce a terminat de cântat, Sarah a deschis Biblia şi mi-a citit până am adormit. Această femeie pe care o cunoşteam de doar câteva săptămâni se îngrijea de mine. Dumnezeu a ştiut că aveam nevoie de Sarah în viaţa mea chiar atunci. Dumnezeu a scos-o în calea mea chiar la momentul potrivit. Ştia că ea îmi va reaminti de făgăduinţă Lui. Când eram pe punctul de a aţipi, am auzit-o pe Sarah spunând: „îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele” (Psalmii 40:1).


Dixil L. Rodriguez

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro