Mic, dar Mare!

Devoțional zilnice 9 ianuarie 2019

Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta. (Neemia 9:6)

 
Pământul e un loc atât de mare…și totuși mic. Era vară și mergeam spre Crucea cu casă unde aveam un loc de pământ cu floarea soarelui. Mergeam la prășit. De atunci am auzit o vorbă de la tatăl meu: „Ochii te supără, dar mâna de bucură”. Într-adevăr, văzând cât de lungi sunt rândurile de floarea soarelui aveam impresia că nu se mai termină. Eram prea mic pentru un pământ așa de mare! Am crescut și am început să mă uit mai mult spre cer, spre casa lui Dumnezeu. Și mi-am dat seama că pământul uriaș nu era decât un mic punct în Univers. Și eu eram o parte atât de neînsemnată pe acel punct! Versetul de astăzi te ajută să îți vezi valoarea în Universul infinit! Nu ești nici mic nici neînsemnat. Neemia spune: „Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta.” (Neemia 6:6)

Cel care a proiectat Universul ți-a dat și ție viață. Și vrea să vă cunoașteți mai bine!

Cunoaște-l pe Dumnezeu și vei fi mare cu adevărat!
 

Adrian Dorgo, Coordonator Exploratori, Conferința Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro