Mic, dar minunat!

Devoțional zilnic

Cum te simți atunci când, mic fiind, cineva râde de tine și te desconsideră? Nu-i așa că ți-ai dori să te schimbi într-o secundă, să completezi câțiva centimetri la înălțimea ta și poate câțiva ani la vârsta ta? Dar când, în condiția ta fiind, cineva mai mare (un adult, un profesor) te apreciază și aplaudă? Deja vorbim de o altă stare de spirit, nu? Eram între cei mici și mărunței în copilărie. De multe ori am avut de suferit din partea celor mai mari, mai ales atunci când îmi doream cel mai mult să ies în evidență!
Au fost, însă, și momente „bune”! Dacă un băiat mai mare mă lăuda (în glumă) că sunt cel mai bun biciclist eu îl credeam și eram atât de mândru de mine! Imediat pedalam cu mai multă forță, încercam să fac tot felul de „șmecherii”, să merg fără mâini, să stau pe loc fără să pun piciorul jos…și de multe ori, în încercarea mea de a impresiona ajungeam în șanț sau cu genunchii și coatele răzuind scoarța dură a asfaltului. Îmi amintesc o ocazie când, după ce am primit o bicicletă unică în sat (avea șa lungă, telescoape față-spate și cel mai important – un schimbător de viteze asemănător cu cel de la mașină!) am vrut să impresionez lumea cu noutatea mea. Doar că pe Podul de Fier, „abordând” o groapă în mare viteză, pentru a încerca telescopul din față al bicicletei, am rămas fără roata din față. Îți dai seama ce alăturare dureroasă s-a petrecut între mine și asfaltul plin cu pietricele! Până astăzi urma de câțiva centimetri a acelei „împrieteniri” cu solul a rămas pe șoldul meu. Când mă uit la ea mă amuz. Dar atunci a fost dureros (mai ales spirtul folosit pentru curățarea rănii)!

Întâmplarea asta mă urmărește până astăzi, datorită lecției importante pe care mult mai târziu am înțeles-o. Am crescut și, contrar așteptărilor mele, mereu au fost oameni care desconsiderau și luau în râs persoana mea. Și vor fi mereu! Dar amintirea cu bicicleta îmi spune ceva: nu e nevoie să te dai peste cap ca să impresionezi lumea! Te rănești degeaba. Fii mulțumit cu ce ești și cu ce ai! Asta nu înseamnă că nu mai e nevoie să depui efort în dezvoltarea ta! Dar fă acest lucru nu pentru a-i impresiona pe alții, ci pentru a cultiva cele mai nobile trăsături pe care le-a pus Dumnezeu în tine!

„Te laud că sunt o făptură atât de minunată – minunate sunt lucrările tale! – și sufletul meu știe foarte bine aceasta.” – Psalmi 139:14

Adrian Dorgo, Director Exploratori, Conferința Transilvania Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit