Mireasma cerului

Devoțional zilnic

Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui. – 2 Corinteni 2:14

Dacă ar trebui să scriu un scenariu despre un schimb care a avut loc odată între mine şi nepoţii mei, ar arăta cam aşa:

Nepoata (şapte ani, căutând prin valiza mea de pe pat): Bunica, ce este aceasta? Eu Este mica mea pernă de călătorie. Mă ajută să nu mă doară gâtul atunci când călătoresc cu avionul şi dorm.

Nepoata (afundându-şi faţa în pernă): Bunica! Perna miroase exact ca dumneata! Nepotul (patru ani, luând perna din mâna surorii lui): Dă-mi să văd şi eu (duce perna la faţă, inspiră profund şi priveşte în sus). Chiar miroase ca tine, bunica, (face o pauză pentru a se gândi) Ah, bunica! Te rog, pot să dorm cu perna ta diseară? Miroase de parcă aş fi cu dumneata

Mireasma persistă. În urmă cu mult timp, o femeie discreditată, dar recunoscătoare, a spart un vas de alabastru cu parfum şi l-a turnat pe capul lui Isus. Parfumul s-a revărsat pe părul Lui şi i-a ajuns chiar şi pe barbă, emanând mireasma sa în toată încăperea şi atrăgând atenţia tuturor celor prezenţi. Când unii au început să critice, Isus i-a oprit, vorbindu-le despre iertarea care fusese oferită Măriei, despre credinţa ei în El şi despre impactul pe care acel gest plin de iubire urma să îl aibă asupra credincioşilor chiar şi după acel eveniment.

Au trecut doar câteva ore. Acum, în locul parfumului, curgea sânge, picura din fruntea Lui străpunsă de spini până pe barbă şi pe trupul lui lovit. Uneori mă întreb dacă în timpul răstignirii Isus nu a mai simţit uneori o mireasmă din vasul spart cu parfum al Măriei. În timpul acelei suferinţe cumplite în locul nostru, oare acel miros trecător a simbolizat pentru El modul în care dragostea Tatălui Său – din cauza morţii Fiului — se revărsa acum dintr-un vas omenesc în altul? Oare acea mireasmă i-a amintit lui Isus de ce a venit aici? îi reamintea inimii Sale chinuite de minunile care se ascundeau în iertare — şi îl facea să îi ierte pe cei care nu ştiau ce fac, chiar când aceştia îl omorau? Eu cred că mireasma şi amintirea gestului delicat si înlăcrimat al Măriei i-au reamintit lui Isus că, în ciuda aparenţelor şi a gesturilor oamenilor, Cineva încă îl iubea. Tatăl nu îl părăsise.

Cei doi nepoţi ai mei „au simţit” dragostea mea pentru ei prin perna de călătorie. Fie ca ceilalţi să simtă dragostea lui Dumnezeu pentru ei prin noi. Când îşi vor da seama că nu sunt singuri, fie ca mireasma dulce a laudelor lor să adie înspre ceilalţi şi în sus, înveselindu-i din nou inima lui Isus.


Carolyn Rathbun Sutton

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit