Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” – Luca 10:41,42
Modul în care Hristos o descrie pe Marta îmi aminteşte de mine. Sunt sigură că multe dintre voi vă regăsiţi în această descriere. Uneori avem impresia că viaţa este atât de aglomerată şi că de pretutindeni apar tot mai multe cerinţe. Cum am putea găsi timp să ne mai şi relaxăm?
Tatăl meu vitreg m-a învăţat multe lecţii, inclusiv ce înseamnă să munceşti din greu, ce sunt perseverenţa şi lupta pentru excelenţă. Probabil că nu şi-a propus să mă înveţe toate aceste lucruri – şi nu pot spune că le-a aplicat pe toate în viaţa lui – dar acestea sunt câteva lecţii pe care le-am învăţat încă din copilărie, pe când eram în grija lui.
Din nefericire, el nu m-a învăţat temperanţa şi echilibrul. Deşi el a decedat în urmă cu mai mulţi ani şi de la vârsta de şaisprezece ani nu mai sunt în grija lui, încă pot să îi aud uneori vocea ca un ecou în mintea mea. Poate că nici măcar nu mai este vocea lui, ci doar un tipar adânc înrădăcinat în gândul şi comportamentul meu, modelat de cuvintele şi comportamentul lui faţă de mine.
Parcă nimic din ceea ce făceam eu nu era suficient de bun pentru tatăl meu vitreg. Eram o elevă de nota 10. Totuşi, dacă la un examen se mai dădeau şi puncte în plus şi se întâmpla ca eu să nu le primesc, doar nota 10 nu era suficientă. Dacă luam 9,80 la un test în loc de zece, nu era suficient de bine pentru el.
„De ce nu ai luat zece?” „De ce nu te-ai descurcat mai bine?” Eşti atât de proastă!”
Aceste cuvinte, pe lângă abuz şi alte lucruri care s-au întâmplat în perioada mea de creştere, m-au făcut să lupt pentru perfecţiune educaţională şi, totodată, m-au determinat să ţin sub control singurul lucru pe care îl puteam controla – mâncatul. Am devenit anorexică, dar aveam note perfecte! Am învăţat să ascund durerea pe care o simţeam emoţional, fizic şi spiritual. Am învăţat să pun masca zâmbetului pe faţă şi să alerg mai departe.
Cuvântul „să alerg” mă face să mă gândesc la o altfel de alergare – una mai bună – un fel de alergare pe care trebuie să mă concentrez: „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:14). Doar El ne poate ajuta să găsim echilibrul în viaţa noastră.
Samantha Nelson