Devoțional zilnic

Naşterea unei mame

Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Filipeni 1:6

Poate pentru că am fost ultima din şase fraţi, nu m-am dat niciodată în vânt după bebeluşi sau copii mici. Timpul şi compania nepoţilor şi nepoatelor mele nu mi-au oferit niciodată un bun motiv să-mi schimb părerea că, deşi copiii sunt pentru toată lumea, nu sunt şi pentru mine. Totuşi, pe la 20 şi ceva de ani şi la patru ani după ce m-am căsătorit, când stăteam să mă gâncesc bine la viitor, nu vedeam altceva decât soţ şi copii. Doar că exista o mică problemă: copiii din viziunea mea erau deja mari şi independenţi. Nu aveam nevoie de o consultaţie la dr. Sigmund Freud să-mi spună că, dacă erau copii în viitorul meu, mai devreme sau mai târziu trebuiau să fie şi în prezent.

În cazul ăsta, ce mi-a dat ghes să devin mamă? În niciun instinctul matern. Nu eram mistuită de cine ştie ce instinct de a-mi face cuib. Şi nici nu mi-a sunat ceasul biologic. A fost o decizie bazată pe cercetare şi un pas făcut prin credinţă.

Apoi s-a întâmplat. Eram însărcinată. Şi… nu-mi plăcea absolut deloc. Vreme de nouă luni m-am autoironizat în diferite feluri. Consemnată la pat şase luni de sarcină, arsuri la stomac de neînchipuit, vergeturi, acnee şi nici vorbă de faţa radioasă de femeie gravidă. Minunat! Apoi durerile din timpul travaliului au pus stăpânire pe corpul meu şi, în timp ce mă rugam lui Dumnezeu să mă scape din această oroare pe care o adusesem singură pe capul meu, am jurat să nu mai trec niciodată prin aşa ceva.

Acum am doi copii şi îmi trăiesc viitorul aşa cum mi-l imaginasem: un băiat creativ, care face lumină în încăpere cu zâmbetul lui; o fată frumoasă, care e serioasă, profundă şi neobosită. Iar eu, prin harul lui Dumnezeu, am supravieţuit acelor primi ani – m-am străduit, am trăit, m-am luptat, m-am dezvoltat, am iubit şi am învăţat să mă bazez pe alţii. Călătoria continuă. Mă rog ca umblarea lor cu Dumnezeu să fie mai importantă decât ataşamentul lor pentru orice sau oricine – chiar şi pentru mine. Am devenit mamă prin naştere şi, între timp, am avut parte de propria renaştere.

Duhule Sfânt, insuflă pacea Ta în viaţa mamelor ocupate!


Yvonne Rodney