Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” (Ioan 11:25,26)
După crucificarea lui Hristos, preoţii şi conducătorii nu au simţit satisfacţia biruinţei aşa cum se aşteptaseră. Nu s-au bucurat că reuşiseră să aducă la tăcere vocea marelui învăţător. Le era frică. Deja moartea Sa atrăgea atenţia asupra vieţii şi caracterului Său. Preoţii erau convinşi că încercările lor de răzbunare dăduseră greş şi acum se temeau de El mort mai mult, mult mai mult decât se temuseră vreodată de El viu. (…)
Lumina cerului înconjura mormântul şi tot cerul s-a luminat de slava îngerului. Îngerul s-a apropiat de mormânt şi, prăvălind piatra ca şi când ar fi fost o pietricică, s-a aşezat pe ea. Apoi, vocea Sa a fost auzită spunând: „Fiul lui Dumnezeu, vino afară. Tatăl Tău Te cheamă!” Şi Isus a ieşit din mormânt păşind ca un mare învingător. S-a auzit un strigăt de triumf, căci familia cerului aştepta să-L primească; şi îngerul cel puternic, urmat de armata cerului, s-a plecat în adorare înaintea Lui, în timp ce El, Monarhul cerului, proclama deasupra mormântului închiriat al lui losif: „Eu sunt învierea şi Viaţa.” (Youth’s Instructor, 28 iulie 1898)
Toate fiinţele create trăiesc prin voinţa şi puterea lui Dumnezeu. Ele sunt beneficiare ale vieţii Fiului lui Dumnezeu. Oricât de capabili şi talentaţi ar fi, oricât de mare ar fi capacitatea lor, ei sunt alimentaţi cu viaţă din Sursa oricărei vieţi. El este izvorul, fântâna vieţii. (…) Viaţa pe care Şi-o dăduse în trup omenesc, a luat-o iarăşi şi a dat-o omenirii. „Eu am venit”, spune El, ca ei„să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).
Hristos S-a făcut una cu neamul omenesc, pentru ca omul să poată deveni una în Spirit şi în viaţă cu EL în virtutea acestei uniri în ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa Lui devine viaţa lor. El îi spune celui ce se pocăieşte: „Eu sunt învierea şi Viaţa.” (Youth’s Instructor, 4 august 1898)