Negrese cu ciocolată neagră, nemțească

Devoțional zilnic

Seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia. – Psalmii 30:5

Soţul meu, Norman, a avut o cerinţă specială de ziua lui. Voia un tort cu ciocolată nemţească. Rareori are pretenţii culinare; de obicei e mulţumit cu ce pregătesc eu. Mă laud că sunt o bună bucătăreasă, iar specialitatea mea sunt plăcintele. În cartea mea de bucate veche şi de încredere, semnată de Betty Crocker, am găsit imediat o reţetă de tort cu ciocolată nemţească, ce părea divin. M-am totărât ca mai întâi să fac crema cu nuci. Mi-a reuşit ireproşabil. Apoi am început să combin ingredientele pentru tortul perfect. Unt şi zahăr într-un bol; în alt bol, ingredientele uscate. Punând înapoi în dulap ingredientele nefolosite, mi-au căzut ochii pe cutia pe care tocmai o pusesem. Era praf de copt sau bicarbonat? Din care pusesem? Am rostit repede o rugăciune ca tortul să iasă perfect, pentru că era pentru ziua lui Norman.

Când, mai târziu, am deschis uşa cuptorului să scot blatul, acesta crescuse doar la jumătate din cât ar fi trebuit să crească. Chiar atunci a intrat Norman, venind din curte. Am început să plâng.

– Nu sunt în stare să-ţi fac un tort ca lumea.

– Ia lasă-mă să-l gust! a propus el.

I-am tăiat o bucăţică şi a gustat.

– Mmm, nu e chiar rău. Are gust de negresă. Hai, umple-l. O să fie bun!

Aşa am făcut, dar nu eram câtuşi de puţin împăcată. După o scurtă discuţie la telefon cu fiica mea, Julie, mi-am făcut duş şi am mers mai repede la culcare. Dar în vis mi-au apărut musafirii noştri din Sabat, încercând politicos să scuipe tortul meu nereuşit. A doua zi, încă supărată, când am ajuns acasă de la biserică, am observat o cutie albă lângă uşa garajului.

– Dragul meu, du-te şi ia-o! Cineva ţi-a trimis un cadou, i-am zis lui Norman. Uitându-se înăuntru, a văzut mesajul scris de mână pe una dintre laturile cutiei: „De la zâna torturilor – făcut de la zero. Am măcinat noi înşine inclusiv nucile. La mulţi ani, Norman!” Era semnat de fiica noastră, Julie, şi de nepoata noastră, Olivia.

Puţin îmi dădusem eu seama că discuţia noastră de la telefon din seara precedentă avea să rezulte în revenirea bunei dispoziţii. Când, după prânz, am servit tortul, sora mea a apreciat că era nemaipomenit. M-am grăbit să îi spun că nu îl făcusem eu, ci îmi fusese trimis de Domnul meu iubitor pentru a-mi reda zâmbetul mie, dar şi soţului meu. Ţie cum ţi-a redat Dumnezeu zâmbetul pe faţă astăzi?

Rose Neff Sikora

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit