Nemurire sau înviere

Devoțional zilnice

Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. – Ioan 5:28-29

Mulţi oameni se întreabă: Dacă sufletul omului este nemuritor în mod natural, atunci de ce Noul Testament vorbeşte despre învierea finală a celor morţi? Unul din cele mai puternice răspunsuri la această întrebare a fost oferit de Oscar Cullmann (1902–1999), teolog protestant european de seamă, şcolit în învăţăturile Noului Testament, răspuns dat la Ingersoll Lecture on the Immortality of Man, capela Andover, Universitatea Harvard, pe 26 aprilie 1955. Prezentarea sa, intitulată „Immortality of the Soul and Resurrection of the Dead: The Witness of the New Testament”, a fost publicată pentru prima dată în Harvard Divinity School Bulletin, vol. 21 (1955–1956) şi mai târziu sub formă de broşură. Cullmann a văzut o tensiune ireconciliabilă între ideea grecească a nemuririi sufletului şi crezul creştin al învierii. Pentru el, noţiunea filosofică greacă a nemuririi naturale a sufletului nu poate fi armonizată cu doctrina Noului Testament despre învierea finală a celor morţi. Foarte interesant că în jurul anului 150 î.Hr., Iustin Martirul (100–165) a avertizat că cei „care spun că nu există o înviere a celor morţi şi că sufletele lor, când mor, sunt luate la cer” nu pot fi numiţi creştini (Dialogue with Trypho, cap. 80).

În 1 Corinteni 15:16-18, apostolul Pavel susţine că „dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat” şi, în consecinţă, „cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi”. Dacă la moarte sufletul celui neprihănit este luat la cer (aşa cum cred mulţi), atunci nu există niciun motiv convingător nici chiar pentru învierea lui Hristos. În acest caz, Pavel nu ar fi putut vorbi despre cei care au murit în Hristos ca fiind pierduţi, deoarece aceştia ar fi fost deja în cer cu Hristos.

Dar vestea bună a Noului Testament este că moartea, oricât de crudă şi tristă ar fi ea, a fost învinsă pe deplin de Hristos prin propria Lui înviere. „Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” (1 Tes. 4:14). Ce binecuvântare să ştim că toţi cei dragi nouă care au murit în Hristos vor fi înviaţi din morţi în cele din urmă, pentru a primi viaţa veşnică!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit