Nu totul este despre tine

Devoțional zilnic 19 octombrie 2019

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. – Romani 8:28

Începusem să mă împac cu ideea că eram din nou lăsată pe dinafară de către familie. Lucrurile nu mergeau aşa cum voiam eu, dar Dumnezeu m-a binecuvântat mai presus decât am visat. Şi oare de ce eram atât de deziluzionată în acea seară? Şi chiar eram. În mintea mea mă simţeam ca vai de mine. Totuşi, nu a fost Dumnezeu bun cu mine şi a făcut miracole în faţa ochilor mei?

Dumnezeu este răbdător cu noi şi continuă să iubească şi să iubească, ceea ce a făcut şi pentru mine în acea seară. Prin harul Lui nesfârşit, mi-a oferit cuvintele pe care le-am folosit să scriu acest gând inspirat pentru astăzi. El nu mi-a oferit acest gând intr-un mod aspru, ci intr-un mod iubitor. Nu totul este despre tine. Şi chiar nu este.

Dumnezeu m-a ajutat să privesc la situaţia mea dintr-o altă perspectivă. Aşa că, în primele ore ale dimineţii, am scris aceste cuvinte, care simt că au venit de la El: „Când un artist desenează o pictură sau când cineva creează o tapiţerie, nu o face doar cu o singură culoare. Este o combinaţie de mai multe culori şi multe fire de aţă. Şi de aceea aceasta face parte din ceva mai mare şi minunat.”

Dumnezeu făcea ceva minunat ajutându-mă să înţeleg acest lucru, incluzându-i pe prieteni şi pe cei dragi ai mei în proces. Lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum voiam eu, dar eu încă nu vedeam – până atunci – că în această situaţie nu era vorba despre mine. Niciodată nu a fost şi nici nu va fi. Dumnezeu vrea să îi pună în imaginea de ansamblu şi pe cei dragi ai mei. Ce neînţeleaptă am fost! Aceste simţăminte de abandonare aveau să treacă. Da, m-am simţit tratată cu asprime şi lăsată pe dinafară, dar de fapt nu eram lăsată deloc pe dinafară. Când am început să mă uit înapoi la imaginea de ansamblu, mi-am dat seama că intr-adevăr eram inclusă! Aveam o parte vitală de jucat în această situaţie, aşa cum fiecare culoare îşi are rolul ei în fiecare pictură şi fiecare fir de aţă îl are în tapiţerie. Toate lucrurile lucrează spre bine.

Este adevărat că Dumnezeu putea să folosească pe oricine, dar El a ales să mă folosească pe mine. Iar El alege să te folosească pe tine să îşi termine opera Lui de artă. Haideţi să nu fim abătute, rănite şi supărate dacă nu suntem în locul unde vrem noi să fim sau să facem ceea ce vrem noi să facem. Când vedem mai bine imaginea de ansamblu, vom străluci, vom da slavă lui Dumnezeu şi vom fi mulţumite că El a îngăduit să facem parte din ceva mai mare decât noi. Fii binecuvântată ştiind că tu faci parte din lucrarea Lui minunată.


Laura A. Canning

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro