Da, Eu vin curând! Amin! Vino, Doamne Isuse! – Apocalipsa 22:20,21
Nunţile în Africa sunt foarte importante şi colorate, la orice palier al societăţii. Nunţile din campusul nostru misionar erau întotdeauna evenimente bine planificate şi incitante, care implicau multe persoane. De obicei, tot personalul campusului era angrenat.
Într-o duminică, în biserica atent aranjată a campusului nostru, s-au căsătorit doi tineri frumoşi, rude ale lucrătorilor misionari. A fost o ceremonie frumoasă: mireasa radia de frumuseţe şi fericire, iar domnişoarele de onoare arătau spectaculos în rochiile lor superbe. Serviciul de la biserică a decurs bine – florile, muzica, jurămintele şi predica au fost foarte potrivite şi, evident, meticulos planificate.
După ceremonie, toată lumea s-a adunat pentru recepţia şi sărbătoarea care se desfăşură în nişte corturi albe, decorate cu tul, flori şi scaune şi mese împodobite cu funde. Câteva minute, grupul de nuntaşi s-a retras în altă parte a campusului pentru a face fotografii. Intre timp, au început să servească mâncarea; dar, imediat ce s-au aşezat la masă, o mică tornadă, ivită de nicăieri, a sfâşiat corturile, spulberând pânza albă prin aer, înainte de a cădea peste invitaţii îngroziţi. Instantaneu, a izbucnit haosul. Invitaţii ţipau în timp ce corturile se prăbuşeau peste ei. Stâlpii se prăbuşeau peste picioarele şi peste feţele oamenilor. Alţii erau acoperiţi de mâncare, iar grămezi de farfurii se zdrobeau de pământ. Frumosul tort cu multe etaje zăcea pe podea printre flori şi tul, amestecat cu fire de tot felul şi pânză de cort sfâşiată.
Pentru unii, acesta era finalul unui eveniment care fusese văzut ca nunta anului. Au plecat acasă. Alţii au fost duşi la spital. Unora, medicii, asistentele sau prietenii le-au acordat îngrijiri acolo. Nunta s-a mutat în cele din urmă în sala de sport a şcolii şi a continuat acolo. Gândurile şi rugăciunile mele s-au îndreptat spre miri şi în special spre mama care planificase totul cu atâta grijă.
Ce viaţă scurtă au unele dintre speranţele şi visurile noastre! Aşteptăm cu nerăbdare sărbătoarea nunţii Mielului, venirea lui Isus, momentul în care vom putea sărbători împreună în siguranţă, lăsând la o parte îngrijorările şi nenorocirile. Lumea aceasta nu este casa noastră. Pe măsură ce dezastrele şi necazurile, mari sau mici, se înmulţesc pretutindeni, nu putem spune decât: „Te rugăm, vino curând, Doamne Isuse!”
Joy Butler