O jertfă mai bună

Devoțional zilnic 4 iulie 2019

Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit. (Evrei 11:4)

Urmărește versiunea video aici.

Acești doi frați, Cain și Abel, reprezintă întreaga familie omenească. Amândoi au fost testați în privința ascultării, și toți oamenii vor fi puși la probă în acest punct. Abel a primit acceptarea lui Dumnezeu. El a scos la iveală aurul unui caracter neprihănit, principiile adevăratei evlavii. Însă religia lui Cain nu avea o temelie bună; ea se bizuia pe meritele omenești. El a adus lui Dumnezeu ceva în care avea un interes personal – roadele pământului, care fuseseră cultivate prin truda lui; iar jertfa și-a prezentat-o ca pe o favoare făcută lui Dumnezeu, prin care aștepta să-și asigure aprobarea divină. S-a supus în ce privește construirea unui altar, s-a supus prin faptul că a adus o jertfă, însă aceasta a fost o ascultare doar parțială. Partea esențială, recunoașterea nevoii după un Mântuitor, a fost lăsată la o parte. (…)

Amândoi erau păcătoși și amândoi recunoșteau cerințele lui Dumnezeu ca fiind importante în închinare. Privind din exterior, religia lor părea identică, însă doar până la un anumit punct în timp; relatarea biblică ne arată că a fost un timp în care deosebirea dintre cei doi a devenit foarte mare. Diferența a constat în ascultare în dreptul unuia dintre ei și neascultare în dreptul celuilalt.

Apostolul spune că Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Abel a înțeles marile principii ale răscumpărării. El s-a considerat păcătos și și-a dat seama că păcatul și pedeapsa pentru acesta, moartea, se interpuneau între sufletul lui și comuniunea cu Dumnezeu. El a adus jertfa junghiată, viața sacrificată, recunoscând astfel cerințele Legii care fusese călcată. Prin sângele vărsat, el privea la sacrificiul din viitor, Hristos murind pe crucea calvarului, și, încrezându-se în ispășirea ce urma să se facă acolo, el a primit mărturia că este neprihănit, iar jertfa sa a fost acceptată.

Cum de a cunoscut Abel atât de bine planul de mântuire? Adam li-l prezentase copiilor și nepoților săi… După ce a păcătuit, Adam a fost cuprins de un simțământ de teroare. O spaimă continuă îl stăpânea; rușinea și remușcările îi torturau sufletul. În această stare ar fi vrut să fie cât mai departe de prezența lui Dumnezeu, pe care îi plăcea atât de mult să-L întâlnească în căminul său din Eden. Însă Domnul l-a urmărit pe acest om cu conștiința încărcată și, deși a condamnat păcatul de care Adam se făcuse vinovat, i-a transmis cuvintele prețioase ale făgăduinței Sale. – Signs of the Times, 23 decembrie 1886

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro