O rugăciune de bucurie

Devoțional de seară

Domnul întăreşte paşii omului când li place calea lui. – Psalmii 37:23

Eram în afara statului pentru a mă îngriji de nevoile familiei. Avusesem o zi foarte aglomerată, încercând să pun la punct toate detaliile îngrijirii mamei mele, după ce tatăl meu decedase cu o vară înainte. Tribunalul a numit un tutore care să ajute cu deciziile majore ale mamei. În acea zi am întâlnit-o pe Jill, care acceptase să fie tutore. Era o doamnă foarte drăguţă, plină de compasiune, cu vederi religioase asemănătoare cu ale noastre. Mi-a spus că se gândise să îi ducă mamei doisprezece trandafiri când urmau să se întâlnească. Nu aveam suficiente cuvinte să Îi laud pe Dumnezeu pentru acea minune.

M-am întors la motel dându-mi seama că nu spălasem haine toată săptămâna. Obiectivul meu în acea seară era să găsesc o spălătorie automată. Am mers cu maşina până am găsit un astfel de loc, dar, ajunsă la intrare, am văzut că era închisă din cauza unei avertizări meteorologice pentru furtună de zăpadă. Aşa că am mers la următoarea, care s-a închis tocmai când am ajuns eu acolo. Nu m-am descurajat şi am mers spre nord, în întuneric, până am zărit luminile albastre ale unei spălătorii automate moderne şi foarte spaţioase. Era perfectă, cu maşini de spălat moderne, o asistentă foarte prietenoasă dispusă să mă ajute cu cârdul pentru plată şi un mic bistro chiar lângă. Nu a trecut mult timp şi stăteam liniştită la o măsuţă, luam cina în timp ce hainele se spălau.

În spălătorie am observat o femeie înaltă, tânără şi atractivă, care se uita la ecranul televizorului. Nu a trecut mult timp şi a venit la masa mea, prezentându-se. Mi-a spus că devenise creştină de curând şi m-a întrebat dacă se poate ruga împreună cu mine. Nu am fost pregătită pentru o astfel de întrebare. Primul meu gând a fost: Nu am nevoie de rugăciune în acest moment. Atunci mi-am dat seama că da, m-aş fi bucurat să înalţe o „rugăciune de bucurie” împreună cu mine. În acea zi primisem un răspuns atât de frumos la rugăciunea mea pentru mama.

Stând acolo, ea şi-a înălţat capul spre cer şi a rostit cea mai frumoasă rugăciune. În timp ce se ruga, şi-a ţinut ochii deschişi şi nu a spus „Amin”, aşa cum spun majoritatea. La început nu am fost sigură când a terminat, dar, după o vreme a încheiat rugăciunea. A plecat imediat după aceea. Atunci mi-am dat seama că ea nu avea haine puse la spălat. Am rămas uimită când mi-am dat seama că Dumnezeu o trimisese pe acea tânără să se bucure împreună cu mine, deşi eu eram singură într-un oraş străin. Am simţit că cerul s-a deschis şi împărtăşea cu mine bucuria lui. Se pare că nu eram singură.


Judy M. Helm

Leave a CommentSubmit