Obed – nebănuita speranță

Devoțional zilnic

Vecinele i-au pus nume zicând: „Un fiu s-a născut Naomei!” Şi l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David. Rut 4:17

Istoria lui Rut este o pledoarie pentru speranţă. Ce putea să mai aştepte de la viaţă o văduvă cu o noră, şi ea văduvă, într-un context dezolant al ruinării şi al pierderilor succesive? La ce se mai puteau aştepta cele două, când viaţa la Betleem mergea înainte şi fără ele, părând că nimeni nu sesizase lipsa lor şi nimănui nu-i păsa de prezenţa lor? În ciuda acestor motive de disperare, Naomi şi Rut au parte de o surpriză de zile mari. Nu numai că Rut îşi găseşte bucuria în casa unui bărbat, dar Naomi poate ţine în braţe un copil, un moştenitor, un aducător de speranţă pentru tot neamul.

Naşterea lui Obed este finalul fericit al alegerii credinţei şi ascultării lui Rut. Acest copil nesperat este rodul călăuzirii şi grijii divine pentru cei care, asemenea lui Rut, se leagă să-L slujească pe Dumnezeu din toată inima şi în orice vreme.

Dincolo de acest album de familie regenerată, este istoria mântuirii oglindită în imaginile de dragoste şi gingăşie ale vieţii lui Rut şi Naomi. Aşa cum se întâmplă în viaţa reală, ruina şi disperarea se împletesc cu refacerea şi împlinirea. Cine răsfoieşte acest album poate selecta tristeţea excesivă sau poate aduna bucuria debordantă.

Numim fericire zâmbetul împlinit din colţul buzelor lui Naomi când a luat copilul, l-a ţinut în braţe şi a văzut de el. Numim adoraţie simţămintele unice ale celor două femei atinse de bunătatea Dumnezeului pe care au ales să II slujească. Numim recunoştinţă şi mulţumire cuvintele rugăciunii lor împlinite la naşterea lui Obed, nebănuita şi neaşteptata lor speranţă.

Succesul la un pas de tine:

Ai putea aprecia starea sufletească a lui Naomi ţinându-l pe Obed în braţe? Constatarea că Dumnezeu este bun vine uneori destul de târziu. Drumul poate fi aspru, dar este verificat şi duce unde trebuie. Mergi mai departe!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit