Ochiul Său care veghează

Devoțional zilnice 17 iulie 2018

Domnul este păzitorul tău. Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. – Psalmii 121:5

Cu câţiva ani în urmă am locuit într-o ţară în care mijloacele de siguranţă erau rudimentare, dar constituiau un lucru primordial. Casele trebuiau protejate de hoţi prin gratii montate la uşi şi ferestre, ceea ce le făcea să arate ca nişte închisori. Meşteşugarii însă făceau din fier frumoase opere de artă.

Casa cu două etaje în care locuiam avea o curte împrejmuită cu un gard de cărămidă şi sârmă ghimpată deasupra. Am apreciat aceste măsuri de siguranţă, deoarece adesea a trebuit să stau singură în acea ţară timp de mai multe săptămâni la rând. Într-o zi, totuşi, am aflat că acele măsuri de siguranţă se puteau întoarce împotriva mea.

Era vineri după-amiază, iar ajutorul meu îmi spăla maşina în vederea Sabatului. Am deschis uşa casei şi am ieşit afară să vorbesc cu el. Cât eu eram afară, o pală de vânt a trântit uşa în spatele meu. Uşa se încuiase, iar cheile erau pe dinăuntru. M-am panicat. Nu aveam cum să intru înapoi în casă, deoarece aveam gratii la toate uşile şi ferestrele. Ajutorul meu era îngrijorat, aşa că a dat roată casei, pentru a vedea dacă poate găsi un loc prin care să pot intra. Nu a găsit nimic. Eram într-o mare încurcătură: era vineri, apunea soarele şi era greu să găseşti un lăcătuş în ţara aceea.

Singurul lucru pe care îl puteam face era să mă rog. I-am spus ajutorului meu că aveam de gând să mă rog lui Dumnezeu. Am stat în picioare lângă uşă şi m-am rugat în tăcere atotputernicului meu Dumnezeu. I-am spus Lui problema pe care o aveam şi faptul că trebuia să intru în casă până se întuneca. L-am rugat să deschidă uşa şi prin credinţă am pus mâna pe clanţă pentru a intra. Şi, minune, uşa s-a deschis! Am păşit înăuntru lăudându-L pe Dumnezeu şi mulţumind pentru intervenţia Sa! Cred cu tărie că a vrut ca eu să ştiu că El a fost cel care a deschis uşa, deoarece, chiar atunci, a venit o altă pală de vânt şi cu un zgomot puternic a închis uşa în spatele meu. Am încercat să o deschid din interior, dar nu am putut. Am folosit o altă uşă pentru a ieşi afară şi am încercat să deschid uşa de la intrare prin exterior, dar nu am reuşit. Uşa era închisă bine atât pe interior, cât şi pe exterior. Timp de multe zile nu a putut nimeni să o deschidă, drept pentru care am fost sfătuită să schimb încuietoarea.

Ce Dumnezeu puternic! Ce experienţă şi mărturie pentru ajutorul meu! Mi-a amintit de asemenea că Domnul este întotdeauna gata să ne răspundă la rugăciuni, indiferent cât de nesemnificativă ar putea părea cererea. Ce Dumnezeu minunat!

Flore Aubry Hamilton

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro