Oh, mamă!

Devoțional de seară

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. – Galateni 5:22-23

Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. – Efeseni 4:32

„Oh, mamă! Nu vărsa sucul pe masă!”

Imediat am regretat tonul aspru, când am văzut privirea de pe faţa mamei şi începutul unei lacrimi.

Pe măsură ce demenţa mamei se înrăutăţea, mă simţeam din ce în ce mai provocată.

Neavând copii, nu am învăţat niciodată răbdarea de a creşte copii, dar îmi imaginez greşelile pe care le face un copil în perioada de creştere. Deşi este frustrant, dacă nu chiar de-a dreptul supărător, uneori aduce un anumit grad de satisfacţie când un părinte îşi vede copilul învăţând, iar apoi folosindu-şi noile abilităţi. Dar greşelile cauzate de lipsa memoriei nu aduc o astfel de bucurie.

Însă a avea grijă de mama mea, care m-a crescut şi m-a iubit cum doar o mamă poate, a adus propria bucurie. A avea grijă de ea aduce satisfacţia de a face un cămin iubitor pentru femeia care mi-a dat prima un cămin iubitor şi o familie.

Şi ce amintiri frumoase am din acei ani ca rezultat al grijii sale pentru mine!

În prezent, mi-am propus să caut binecuvântările: de exemplu, iubirea şi zâmbetele pe care mama mea le arată faţă de oricine o întâlneşte – acestea mă fac mândră că sunt fiica ei. Pe măsură ce zilele şi anii trec, eu devin mai răbdătoare, mai bună şi învăţ să accept prin această sarcină pe care am primit-o, de a o iubi pe mama mea. Ştiu că Dumnezeu îmi dezvoltă caracterul prin zilele ei mai puţin bune. El vrea să poarte de grijă nevoilor speciale ale mamei mele în această perioadă dificilă din viaţa ei, un timp pe care ea nu-l mai înţelege. El vrea ca ea să experimenteze fericirea.

Şi El vrea să o iubească pe ea… prin mine.

Doamne, nu sunt vrednică să am grijă de această minunată mamă care m-a iubit necondiţionat. Te rog umple-mă cu Duhul Tău cel Sfânt. Fie ca faptele şi cuvintele mele să arate faţă de mama mea aceeaşi dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, amabilitate şi stăpânire de sine pe care mi le-a arătat ea mie. Amin.


Suzanne Blaylock

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit