OMS: Consumul de alcool a scăzut cu 40% în Rusia

Când spui „Rusia” spui, inevitabil „vodkă”, dar imaginea rusului cu nasul roșu de la băutură este tot mai contestabilă prin statistici. Un raport publicat recent de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că nivelul consumului de alcool în Rusia a scăzut cu 43% faţă de nivelul înregistrat în anul 2003.

OMS a pus această scădere pe seama unei palete de măsuri introduse la nivel naţional, între care restricţii la vânzarea de alcool și promovarea stilurilor de viaţă sănătoase.

„Federaţia Rusă a fost considerată de multă vreme una dintre ţările cu cea mai mare proporţie de băutori din lume”, arată raportul publicat marţi și citat de AFP, adăugând că alcoolul a contribuit semnificativ la creșterea numărului de decese în anii ’90. „Cu toate acestea, în ultimii ani aceste tendinţe au fost inversate”, spun autorii raportului.

Studiul arată o scădere de 43% a consumului de alcool pe cap de locuitor menţinută din 2003 până în 2016, și determinată de o scădere abruptă a consumului de tărie ieftină.

Autorii au declarat că această tendinţă a fost un factor al creșterii speranţei de viaţă în Rusia, care a atins un maxim istoric în 2018, de 78 de ani pentru femei și 68 de ani pentru bărbaţi. La începutul anilor 1990, speranţa de viaţă a bărbaţilor era de doar 57 de ani.

Ultimul lider sovietic, Mikhail Gorbaciov, a condus o campanie anti-alcool cu interdicţie parţială, care a scăzut consumul de la mijlocul anilor 1980 până în 1990. Dar după prăbușirea Uniunii Sovietice, consumul de alcool a explodat, continuând să crească până la începutul anii 2000

Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a introdus măsuri precum interzicerea vânzării alcoolului după ora 23:00, creșteri ale preţului minim la vânzarea cu amănuntul a băuturilor spirtoase și sistarea totală a publicităţii pentru alcool.

Statistici anterioare ale OMS au arătat că adulţii ruși beau, în medie, mai puţin alcool decât omologii lor francezi și germani.

Săptămâna trecută, Moscova a lansat și o acţiune împotriva fumatului, anunţând interzicerea fumatului chiar și pe balcoane private.

Consumul de tutun a scăzut cu mai mult de o cincime între 2009 și 2016. Până la 30% dintre ruși mai fumează, potrivit celui mai recent studiu global privind tutunul pentru adulţi.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro