Orbul Bartimeu – ocazie de aur

Devoțional zilnic 9 septembrie 2019

El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Marcu 10:47

Cineva spunea că ocaziile au un singur smoc de păr în vârful capului şi, dacă nu o apuci la momentul oportun, ocazia se pierde. Uneori aceasta revine, dar de cele mai multe ori nu. Aşa că, atunci când vine momentul prielnic, el se cere a fi folosit.

Orbul Bartimeu auzise de multă vreme vorbindu-se despre Isus. El a început să-şi pună încrederea în puterea Lui de a-i reda vederea, dar nu avusese nicio ocazie să-L întâlnească. Era pregătit şi aştepta momentul de aur. El mai ştia că uneori ocaziile pot fi produse, dar evalu-ându-şi posibilităţile, şi-a dat seama că putea întreprinde puţine lucruri în această privinţă. Singura lui speranţă a rămas să aştepte.

Binecuvântată a fost ziua în care orbul Bartimeu a auzit că trece Isus din Nazaret. Lipsa văzului a făcut ca simţul auzului să fie foarte ascuţit. Când şi-a dat seama că Isus trecea, orbul a apreciat corect situaţia, că timpul de intervenţie era foarte scurt, aşa că s-a grăbit să-şi facă simţite durerea şi nevoia.

Bartimeu a înţeles că singura modalitate de a merita intervenţia divină era mila lui Dumnezeu. Singura sa cerere a fost lansată numai în această speranţă. Probabil că, în disperarea şi graba sa, orbul striga destul de tare, astfel că cei prezenţi au început să fie deranjaţi de ţipetele omului. Când ei au încercat să-l facă să înceteze, orbul a ştiut că era foarte aproape de reuşită, aşa că şi-a intensificat efortul. În momentul în care oamenii i-au spus că Isus îl cheamă, Bartimeu se considera deja învingător în cursa spre izbăvire de neputinţă şi boală. Lăudându-i credinţa, Isus i-a redat vederea şi, odată cu ea, şi bucuria de a trăi.

Succesul la un pas de tine:

Ocaziile trebuie pândite şi vânate, cele care te ocolesc pot fi provocate. Şi unele, şi altele se cer folosite la justa valoare.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro