Orbul din naștere

Devoțional zilnice 20 octombrie 2018

Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb și acum văd. (Ioan 9:25)

Împreună cu Domnul Hristos și cu ucenicii Săi, trecem, în drumul nostru istoric de astăzi, pe lângă un orb care imploră milă. Întrebându-L despre cauza acestei suferințe, Domnul Hristos le răspunde ucenicilor: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (v. 3). „Satana, autorul păcatului […], îi făcuse pe oameni să creadă că suferințele și moartea vin de la Dumnezeu – ca o pedeapsă arbitrară, din cauza păcatului” (Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 406). Această rătăcire o împărtășeau și ucenicii. Oare noi mai cultivăm acest spirit acuzator și exclusivist față de cei în suferință?

Apoi, Marele Medic face tină și unge ochii orbului cu ea, spunându-i să se spele în Scăldătoarea Siloamului. Desigur, „nu era putere de vindecare în tină sau în scăldătoarea la care orbul a fost trimis […], ci în puterea lui Hristos. Fariseii nu puteau fi decât uimiți de vindecare. Totuși erau plini de ură […], deoarece minunea fusese săvârșită în zi de Sabat” (Ibidem, p. 407). Ei îl cheamă pe tânăr și-l interoghează. Cu înțelepciune de la Duhul Sfânt, el devine un martor pentru Hristos și-i înfruntă pe farisei: „Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă cineva este temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (v. 31-33). Anchetatorii nu se pot împotrivi logicii sale. Dar, ca să nu dea impresia unei înfrângeri, îl excomunică.

Domnul Hristos află ce i s-a întâmplat și îl întreabă: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu”? „Pentru întâia oară, orbul privește fața Celui care îl vindecase”. Împreună cu orbul vindecat, răspund și eu: „Cred, Doamne, […] și (el) I se închină” (v. 38).

„Nu numai vederea fizică i-a fost restabilită, ci […] Hristos S-a descoperit sufletului său și el L-a primit ca pe Cel trimis de Dumnezeu.” (Ibidem, p. 410)

Și ochii mei au fost deschiși de Marele Medic. De când mi-a dat alifia pentru ochi, mă văd și te văd cu alți ochi. Vino și tu la El! Este Singurul care poate oferi o altfel de vedere, fizică și spirituală!

Magdalena Toma, Arad

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro