Păcatul duce la păcate

Devoțional femei

„Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege.” 1 Ioan 3:4

Există o diferență între ispită și ispite. Această diferență este similară cu cea dintre păcat și păcate. Păcatul înseamnă să trăiești despărțit de Dumnezeu. Păcatele sunt rezultatele acestui lucru – neînfăptuirea răului, a faptelor de nelegiuire. Isus nu a trăit nici un moment departe de Dumnezeu, deși El a fost ispitit să devină independent și să se încreadă în propria Lui putere. Ca rezultat al faptului că El nu a vrut să trăiască o viață despărțită de Dumnezeu, ci, dimpotrivă, una de continuă dependență de Tatăl Său, păcatele sau ispitele nu au avut succes ta viața Lui. Acestea i-au fost respingătoare lui Isus.

Dacă noi vom fi în totală dependență de puterea lui Dumnezeu în orice moment, când Satana ne atacă cu una din ispitele sau păcatele sale, acestea vor fi respingătoare și pentru noi așa cum au fost respingătoare pentru Isus. Biruința va veni în mod spontan, pentru că oferta nu ne va părea de dorit. În acea stare de dependență de Dumnezeu, fapta rea nu ne va atrage.

Dacă noi depindem de noi înșine, vom descoperi că vom răspunde ispitelor Satanei, cel puțin înlăuntrul nostru. Ispitele vin în următoarea secvență. În primul rând ni se prezintă ispita. A fi ispitit nu înseamnă că ai păcătuit. Apoi noi recunoaștem ispita și reflectăm asupra ei. Nici această reflectare asupra ispitei nu constituie păcat, pentru că și Isus în pustie a recunoscut că era ispitit, și a știut și în ce privință, și ce implica aceasta.

Al treilea pas în ispitire este făcut numai de aceia care nu depind de puterea lui Dumnezeu în momentul în care sunt atacați. Acest pas este consimțirea mentală la ispită. Este răspunsul minții care hotărăște: „Acesta este un lucru plăcut!”. În viața aceluia care depinde de Hristos, un astfel de răspuns al minții, un astfel de simțământ de plăcere și atracție pentru ceea ce urmează să fie săvârșit, nu va avea loc.

Ori de câte ori ne dăm consimțământul lăuntric la ispită, deja am păcătuit. Păcatele își au întotdeauna originea înlăuntrul nostru (oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui). Pentru acela care depinde de propria lui putere, acest consimțământ al minții va fi dat de fiecare dată când va fi ispitit. Numai când vom depinde în totalitate de puterea lui Dumnezeu vom fi făcuți în stare să câștigăm biruința chiar și în acest punct.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit