Pâinea pe ape

Devoțional zilnic

Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi! – Eclesiastul 11:1

Am intrat în camera mea de hotel, rezervată pentru conferinţa pe teme medicale la care participam. Telefonul suna când am intrat, aşa că am răspuns. „Alo”, am spus eu.

Vocea de la celălalt fir al telefonului a întrebat: „Sunteţi dr. Blaylock din Birmingham?”

„Da, eu sunt”, am răspuns.

„Numele meu este Jeff. Poate nu vă amintiţi de mine, dar pe vremea când am fost student la medicină am făcut un stagiu de o lună la anestezie, cu dumneavoastră, în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Nu ştiam înspre ce ramură să mă îndrept în medicină şi în acea lună am hotărât să devin anestezist.”

Am ascultat uimită ce a avut de spus în continuare. „În ultimii douăzeci de ani am practicat aici în Colorado şi niciodată nu am regretat acea decizie.” Jeff, care era la aceeaşi conferinţă la care participam şi eu, a întrebat dacă ne-am putea întâlni în persoană. Am petrecut puţin timp împreună înainte de a pleca. Acele câteva minute m-au înviorat în următoarele câteva zile.

Şi acum, când mă gândesc la ce a spus Jeff sunt uimită. Am interacţionat doar treizeci de zile pline de agitaţie – în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Eram privată de somn şi stresată din cauza cererilor programului de rezidenţiat, încercând să le arăt studenţilor care sunt bazele anesteziei. Le-am împărtăşit motivul pentru care alesesem acea profesie. Sunt sigură că la acel moment nu m-am gândit să influenţez în vreun fel cursul vieţii acelui tânăr. Apoi gândul meu a mers la partea spirituală. Nu încercasem să îl conving pe tânărul Jeff să devină anestezist. Doar îi arătasem ce îmi plăcea mie la această ramură a medicinei. În timpul petrecut împreună, le-am împărtăşit motivele care m-au condus pe mine să iau decizia profesională pe care am luat-o. A fost uşor.

Deci… de câte ori am simţit că era prea greu pentru mine să le vorbesc altora despre Hristos? în zilele ocupate şi pline de stres, nu este „datoria” mea să conving pe cineva că trebuie să devină creştin. Eu doar trebuie să le arăt oamenilor de ce L-am ales pe Isus. Pot doar să explic de ce a fi un urmaş al Lui îmi oferă satisfacţie în viaţă, o satisfacţie care se întinde până în veşnicie. Doar asta trebuie să faci şi tu, iar Duhul Sfânt va face restul.

După ce ne despărţim de ceilalţi, poate nu simţim că am fi făcut ceva special. Totuşi, în viitor — sau în cer — vom fi surprinşi de rezultatele influenţei noastre în vieţile celorlalţi.


Suzanne Blaylock

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit