Devoțional zilnic

Până aici Domnul ne-a ajutat

Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel 7:12)

Ascultă ediția audio aici.

Filistenii i-au zdrobit pe israeliți subjugându-i și i-au oprimat timp de mulți ani. Au luptat împotriva lor Șamgar, Samson, Saul și David, care i-au înfrânt definitiv. În episodul de astăzi, apare Samuel, nu pentru a conduce Israelul într-o bătălie reală, ci mai degrabă în lupta spirituală a poporului cu filistenii. În acest scop, a început să predice în orașele Israelului: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui, şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor” (1 Samuel 7:3). A convocat apoi o mare adunare la Mițpa și acolo a proclamat o perioadă de post pentru sfințire, în timpul căreia poporul și-a mărturisit păcatele. Ca urmare, a adus jertfe. Și chiar în acel moment, adunarea a primit vestea că filistenii mărșăluiau împotriva lor. Israeliții s-au înfricoșat. Întâlnirea lor nu era un consiliu de război. Nu erau acolo soldați și nimeni nu purta arme. Cum avea să se termine adunarea lor spirituală? Dumnezeu a intervenit și o mare furtună s-a abătut asupra filistenilor, distrugându-le armata „pe aceeași câmpie unde, cu douăzeci de ani mai înainte, izraeliții fuseseră înfrânți de filisteni, preoții fuseseră omorâți și chivotul lui Dumnezeu luat” (Patriarhi și profeți, p. 560).

Pentru ca israeliții să nu uite un asemenea eveniment minunat, Samuel a pus să se ridice o piatră enormă ca monument comemorativ și a numit-o Eben-Ezer, ceea ce înseamnă „piatră de ajutor”, rostind în fața poporului: „Până aici Domnul ne-a ajutat.” Și în întreaga perioadă în care Samuel a fost conducătorul poporului, israeliții au fost scutiți de invaziile filistenilor.

Nici biserica nu trebuie să piardă amintirea de la Eben-Ezer. Există sute de instituții religioase în lume care poartă acest nume, dar eu mă refer la o memorie cu dublu sens a evenimentului. În primul rând, „şi astăzi este nevoie de o redeșteptare a adevăratei religii a inimii, cum a avut loc pe vremuri la izraeliți. Pocăința este primul pas pe care trebuie să-l facă aceia care vor să se întoarcă la Dumnezeu. […] Fiecare dintre noi trebuie să ne umilim sufletul înaintea lui Dumnezeu și să scoatem afară idolii” (Patriarhi și profeți, p. 559). În al doilea rând, Dumnezeu ne-a condus până aici și ne-a însoțit în orice circumstanțe, chiar și în cele de aparentă derută.

Să considerăm că este un moment oportun de a recunoaște că Dumnezeu ne-a ajutat până aici. Să analizăm, să evaluăm circumstanțele vieții noastre și vom vedea cât de bun a fost El cu noi.