Panduru

Devoțional zilnice 19 octombrie 2018

Prin luna iunie încep să apară în câmpiile unde se cultivă pepeni, colibele. În aceste colibe locuiesc pentru câteva luni paznicii. Ei trebuie să apere cultura de trei dușmani:
Ciorile. Ele găuresc pepenii verzi și niciodată nu găuresc un pepene în două sau trei locuri, ci de fiecare dată găuresc un altul.

Iepurii. Ei ronțăie coaja pepenilor și așa precum fac colegele lor, ciorile, întotdeauna încep să ronțăie alți și alți pepeni, provocând mare pagubă.

Hoții. Pericolul mare este atunci când holda este în pârgă. Atunci musafirii nepoftiți încep să taie pepeni care sunt încă necopți și tot căutând unul copt, taie și taie și iarăși taie, provocând pierderi mari.

Așa se face că la coliba noastră apăru nea’ Ion cu doi cățeluși poțocari, frați, pe care el îi boteză Lică și Panduru, nume ale celor doi prieteni ai săi de prin armată pe care îi cinsti acum dându-le numele acestor doi cățeluși cu care își împărțea tristețea văduviei. Anii trecură și odată cu ei trecu și nea’ Ion. Lică se prăpădi și stăpân pe holde, an de an, a rămas Panduru. Multe se schimbară în timp: se schimbă holda, tractorul, chiar și paznicii. Însă el, Panduru, era deja veteran.

Într-o toamnă, așa ca toate toamnele capricioase, veniră niște ploi grele și friguri așa încât nu mai puteai să ajungi la colibă. Drumurile deveniră impracticabile. La colibă rămăsese Panduru cu încă un cățel ce se aciuase pe-acolo. Am încercat să ajung la el cu un tractor, dar la o distanță bunicică, am rămas împotmolit în noroaie grele. Noaptea se apropia, ploaia cădea neîncetat, iar vântul îmi biciuia fața.

De mic l-am învățat pe Panduru să vină la mine atunci când fluieram într-un fel anume. Acum nu mai aveam ce să fac decât să fluier și iar să fluier din răsputeri, în speranța că mă va auzi. Se îngâna ziua cu noaptea când, prin bălți și noroaie, alerga cât îl ținea picioarele spre mine. A auzit chemarea! A urmat semnalul! A lăsat totul în urmă si a fost salvat! Însă celălalt cățel nu cunoștea semnalul. El a rămas acolo și nu l-am mai văzut de atunci. Sărmanul..

„Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine și de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău.” Deuteronom 28:2

Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro