Toţi ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi. – Matei 21:22
După ce toţi cei patru copii ai noştri au terminat facultatea, l-am convins pe soţul meu să mergem într-un tur al Europei, fără să ne grăbim şi fără să ne planificăm un itinerariu. Aveam să mergem unde vom vedea cu ochii şi să adunăm amintiri pe care să le preţuim o viaţă. Am hotărât să-i invităm să ni se alăture pe prietenul nostru, care ne-a fost şi cavaler de onoare la nuntă, şi pe soţia lui. Ne-am întâlnit pe aeroportul Heathrow, din Londra. De acolo, am luat un tren Eurostar, care ne-a dus peste noapte în Paris. Am vizitat Turnul Eiffel şi locurile frumoase şi romantice din Franţa, Belgia şi Elveţia.
Am o verişoară care locuieşte în Bonn, Germania, şi care ne-a invitat să o vizităm. Ne-au dus în locuri pe care orice turist trebuie să le vadă şi am experimentat pe pielea noastră tradiţiile locale. Am fost foarte impresionaţi de disciplina germană, de etica lor de lucru si de infrastructura lor modernă.
Verişoara mea ne-a convins să mergem în Roma şi să vizităm Vaticanul. A doua zi de dimineaţă, foarte devreme, eram treji şi gata să pornim într-o nouă aventură. Nepoata mea mi-a sugerat ca, în locul genţii mele mari, să-mi iau una mai mică, din motive de siguranţă. După ore de vizitat ne-am urcat în tren, unde aveam să dormim peste noapte. Urma să ajungem în Roma dimineaţa următoare. Imediat ce ne-am instalat în cuşeta noastră, a venit controlorul pentru a ne verifica biletele şi paşapoartele. Am căutat paşaportul în geantă, dar nu l-am găsit. Apoi mi-am amintit că era în geanta mea mai mare, pe care o lăsasem în Germania. Controlorul nu era bucuros să audă acest lucru, şi doar mi-a spus că cei de la imigrări, din Italia, s-ar putea să nu mă lase să intru fură paşaport. M-am rugat în noaptea aceea, făcând cu ardoare apel la promisiunea că orice cerem în rugăciune, dacă credem, vom primi. L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea un somn bun şi ca totul să meargă bine a doua zi. A doua zi de dimineaţă, la gară, oficiali italieni roiau în acele compartimente ale trenului unde ştiau că sunt străini, pentru a le verifica documentele. Din nu ştiu ce motiv, inspectorul de imigrare care trebuia să ne verifice pe noi a trecut pe lângă mine şi ne-a făcut semn să trecem mai departe.
Acea experienţă mi-a întărit hotărârea de a-mi încredinţa soarta în mâna Domnului şi de a crede că, dacă Ii suntem credincioşi, El este la rândul Lui credincios şi drept în împlinirea promisiunilor Sale.
Zeny Marcelo