Pasăre-colibri sau pasăre cântătoare?

Devoțional zilnice

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică. – loan 4:14

În fiecare dimineaţă, citesc devoţionalul în faţa unei ferestre mari care dă spre pădurea din spatele casei noastre. Scaunul meu este poziţionat perfect ca să pot urmări multele păsări minunate care vin la hrănitoarea noastră de păsări.

Într-o zi, natura mi-a dat o lecţie practică plină de învăţăminte. Am observat la un moment dat o pasăre-colibri cu gâtul roşiatic venind ca o săgeată ca să guste din nectarul dulce pe care îl aşezasem într-una dintre hrănitoare. Dar exact în secunda în care să-şi introducă ciocul lung şi subţire în orificiul hrănitoarei, a mai venit un colibri. Existau patru orificii pe unde se puteau hrăni, dar fiecare dintre aceste mogâldeţe dorea să se înfrupte singur şi să păstreze tot nectarul pentru sine! Timp de treizeci de minute au tot zbârnâit din aripi, s-au repezit unul la celălalt şi au încercat să-şi alunge rivalul, dar niciunul n-a reuşit să ia măcar o dată o picătură de nectar.

Am urmărit în schimb cum mergeau lucrurile la hrănitoarea aglomerată a păsărilor cântătoare. Ce diversitate de păsări! Cardinali, ţicleţi, piţigoi, cinteze, vrăbiuţe şi chiar o ciocănitoare mare. Ele fie ocupau hrănitoarea toate în acelaşi timp, fie se hrăneau pe rând. Dacă ciocănitoarea ocupa prea mult loc, piţigoii se retrăgeau puţin, după care reveneau. Ţicleţii se dădeau puţin deoparte şi îi făceau loc. Toate cooperau – veneau şi plecau sau îşi făceau loc una alteia. Şi toate reuşeau să mănânce. Păsările-colibri însă continuau să-mi predea lecţia inutilităţii, irosindu-şi timpul şi energia cu rivalitatea lor, fără să poată gusta măcar o dată din nectarul dătător de viaţă.

Sunt atât de multe lecţii pe care le putem desprinde din această observare a naturii!

În primul rând, cooperarea aduce mult bine. Nimeni nu are de câştigat dacă fiecare vrea totul doar pentru el.

De asemenea, nu am putut să nu mă gândesc la faptul că Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie darul vieţii prin Isus EIristos. Vom bea şi noi din apa vie pe care ne-a oferit-o? Sau ne vom petrece cea mai mare parte a vieţii trăind exclusiv pentru sine? în acest ultim caz, vom ajunge ca aceste păsări-colibri. „Nectarul” aşteaptă să fie băut, dar noi nu vom apuca să gustăm din el!

Bev Owen

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit