Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (Proverbele 22:6)
Ascultă ediția audio aici.
La Colegiul Adventist din Sagunto exista o tradiție frumoasă. La sfârșitul fiecărui an școlar, se celebra o ceremonie de botez în aer liber, în baptisteriul exterior săpat în stâncă, între pini și arbori de carob, înconjurat de flora mediteraneeană de plante aromatice: cimbru, rozmarin și lavandă.
La sfârșitul anului academic 1983, grupul de candidați la botez era numeros. Dintre ei făcea parte și Cristina, o fată de unsprezece ani. Era fiica unor angajați ai colegiului și îmi ceruse cu insistență ca eu să fiu cel care o botează. Era o fetiță veselă, spontană, plină de viață, inteligentă și pioasă. La ieșirea din apa botezului, în tunica udă leoarcă și cu părul negru căzându-i pe spate, Cristina, emoționată de ceea ce tocmai realizase, m-a privit cu o figură inocentă care exprima o fericire imensă. Și, toată numai zâmbet, îmi zise cu o anumită candoare, nelipsită totuși de siguranță: „Pastore, dvs. mă veţi cununa.” Au trecut șaisprezece ani și fetița Cristina a crescut. Și-a terminat studiile universitare și își practica profesia de învățătoare într-o școală publică din oraș. Era o membră activă și responsabilă a bisericii locale. A făcut cunoștință cu Gerson, un tânăr adventist de la biserica din Barcelona, cu care s-a logodit și urma să se căsătorească. Într-o dimineață din ianuarie 1999, telefonul a sunat în biroul meu din Berna, Elveția, și o voce de femeie mi-a spus în spaniolă: „Pastore, sunt Cristina. Mă căsătoresc.” Şi i-am căsătorit chiar în locul unde ea făcuse legământ cu Domnul prin botez. Acolo, familia, prietenii, frații și pastorul care a botezat-o fuseseră cu toții martori ai jurămintelor de dragoste și de sfânt angajament față de Dumnezeu, Dumnezeul copilăriei și tinereții ei.
Textul din această dimineață este o poruncă divină însoțită de o făgăduință minunată. Educația creștină dată în primii ani în cămin, la biserică și la școală lasă urme de neșters în sufletul copiilor și tinerilor noștri. Lucrarea mântuitoare pe care o realizează părinții și educatorii primește o binecuvântare specială din partea lui Dumnezeu, care o însoțește și o face roditoare. Și, cu toate că timpul trece, cu toate că roata vieții se tot învârte și circumstanțele personale se schimbă, „obiceiurile corecte, virtuoase și hotărâte luate în tinerețe vor modela caracterul și, ca regulă generală, vor marca direcția de conduită a individului pe tot parcursul vieții sale” (Semnele timpului, 11 octombrie 1910).
Ați semănat sămânța bună a Evangheliei în inima vreunui copil? Mai devreme sau mai târziu, ea va produce un fruct suculent.