Păstrează-ți cununa

Devoțional zilnice

Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. – Apocalipsa 3:11

Mulţi credincioşi în a doua venire a lui Hristos au coborât în mormânt aşteptând ca acest eveniment glorios să aibă loc în timpul vieţii lor. Un exemplu plin de inspiraţie este William Miller (1782–1849), a cărui speranţă a fost greu încercată când Hristos nu S-a întors în momentul aşteptat de el. Din studiul personal al Scripturii, el a fost convins că Hristos urma să Se întoarcă în jurul anului 1843. Mai târziu a acceptat timpul stabilit de milleriţi, 22 octombrie 1844. Dar după ce au trecut şi aceste date, Miller a fost foarte criticat şi luat în râs pentru că a dat naşte-re la aceste aşteptări nefondate. Chiar şi aşa, el nu a renunţat la credinţa şi nădejdea lui.

Pe 10 noiembrie 1844, Miller i-a scris prietenului lui apropiat, Joshua V. Himes: „Am aşteptat şi am privit înainte spre fericita nădejde, sperând să realizez lucrurile glorioase pe care Dumnezeu le-a spus despre Sion. Da, deşi am fost dezamăgit de două ori, încă nu sunt doborât şi nici descurajat.

Dumnezeu a fost cu mine în Duhul şi m-a mângâiat. Acum am mult mai multe dovezi să cred în cuvântul lui Dumnezeu şi, deşi sunt înconjurat de vrăjmaşi şi batjocoritori, mintea mea este pe deplin liniştită şi speranţa mea în venirea lui Hristos este mai puternică decât niciodată. […] Fraţilor, ţineţi-vă strâns, nu lăsaţi pe nimeni să vă ia cununa. Eu mi-am aţintit mintea la o altă dată şi aici vreau să stau până când Dumnezeu îmi va da mai multă lumină – acea dată este astăzi, ASTĂZI şi ASTĂZI, până când Îl voi vedea pe Cel după care tânjeşte sufletul meu.”

Aceasta a continuat să fie convingerea lui Miller pentru tot restul vieţii lui. Pe 3 decembrie 1844, el îi scria lui Himes şi Sylvester Bliss: „Nu pot să mă aşez şi să scriu fără să mă gândesc că poate această scrisoare nu va ajunge niciodată la destinaţie. Totuşi, eu cred că trebuie să lucrăm până va veni Hristos.” În septembrie 1848, fiind deja complet orb, Miller spunea într-o scrisoare adresată lui Himes: „Cu adevărat ar fi o perioadă tristă şi melancolică pentru mine dacă nu ar fi acea «fericită nădejde» de a-L vedea pe Isus. […] Deşi ochii mei fizici sunt în întuneric, totuşi mintea mea este luminată de priveliştea strălucită şi glorioasă a viitorului.”

Miller a murit împăcat pe 20 decembrie 1849, lăsându-ne un exemplu convingător de angajament necondiţionat faţă de speranţa adventistă. Fie ca Domnul să ne ajute să trăim şi, dacă va fi nevoie, chiar să murim cu aceeaşi speranţă!

Leave a CommentSubmit