Pavel – responsabilitate și înțelepciune

Devoțional zilnic

Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni nu are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de cezar. Fapte 25:11

În această situaţie, Pavel străluceşte prin responsabilitate şi prevedere.

În faţa autorităţii civile, el este dispus şi gata să dea socoteală pentru presupusele sale fapte, dar nu doreşte să fie la discreţia pârâşilor setoşi de sânge. Pavel se simte responsabil şi pentru propria viaţă şi consideră că trebuie să facă tot ce atârnă de el pentru a-şi proteja libertatea, dacă se poate, dacă nu, măcar să se asigure că a făcut torni pentru apărarea sa.

Cu această ocazie, apostolul face o declaraţie de principiu de o mare valoare. El afirmă că niciun om nu are dreptul să dispună de persoana sa, nici chiar autoritatea romană exercitată de Festus. Prin aceste cuvinte, Pavel sugerează că guvernatorul trebuie să trateze cât se poate de serios cazul lui. El, Pavel, fusese reclamat de iudei pentru lucruri care nu aveau nicio bază doctrinală sau juridică. Singurul argument era mânia lor dezlănţuită şi dorinţa furibundă de a-l elimina cu orice preţ. Cerând să fie judecat de cezar, Pavel ia cea mai bună decizie în situaţia dată. Acest drept civil îi creează suficientă ocrotire imediată, precum şi perspectiva de a i se face dreptate cu adevărat. Pavel nu îşi pune prea mari speranţe în dreptatea oamenilor, dar face tot ce-i stă în putere pentru a avea grijă de sine. Avea deja certitudinea din partea lui Dumnezeu că va ajunge la Roma, aşa că nu avea de ce se teme. Oricum, mai rău decât sub permanenta ameninţare a iudeilor de la Ierusalim nu avea să fie, aşa că nu avea ce pierde.

Succesul la un pas de tine:

Eşti dator să-ţi aperi libertatea şi integritatea personală. Trebuie să iei cele mai înţelepte măsuri de protecţie şi apărare.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit