Pe mine mă poartă Dumnezeu

Devoțional zilnic 20 februarie 2020

Ascultaţi-mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: până la bătrâneţea voastră Eu voi fi acelaşi, până la cărunteţea voastră vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc. Isaia 46:3,4

De la miracolul concepţiei până la naştere, acest copil din interiorul meu va avea tot ce are nevoie, oferit de corpul meu. Ce concept uluitor! Fiecare componentă celulară şi fiecare nevoie pe care o are nebeluşul meu au fost generate, asamblate şi întreţinute exclusiv din resursele corpului meu. Mi se umple inima de bucurie pe măsură ce copilul care creşte în mine se mişcă şi loveşte cu piciorul şi îmi doresc să îi ofer tot ce este nevoie pentru a deveni un bebeluş sănătos.

Oricât de incredibil de mare devine această dorinţă, ea este un vag ecou al dragostei lui Dumnezeu pentru mine, aşa cum spune şi în Faptele 17:28 – „Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, (…) suntem din neamul Lui.” Cât de frumos este să te opreşti şi să cugeţi! Ce cadru intim: Dumnezeu ne poartă precum o mamă îşi poartă copilul în pântec. Tot ce am nevoie, tot ce deţin, tot ce sunt eu provine din resursele lui Dumnezeu.

De multe ori pic în obiceiul fariseilor de a mă preocupa de propriile mele contribuţii la acest proces regenerate, când, de fapt, nu am niciun drept să revendic iniţierea lui, cum nu are nici copilul meu nenăscut.

Cum pot să mă îndoiesc de purtarea generoasă de grijă a lui Dumnezeu, când El mi-a dat tot cerul, prin Isus? Tot ce am avut nevoie, Domnul mi-a oferit, chiar cu preţul Propriului trup. Dumnezeu a suferit ca să îmi dea mie viaţă şi nu îşi regretă Propria suferinţă. Tot ce îşi doreşte este să mă apropie de inima Lui pentru toată veşnicia. Pe măsură ce nevoile mele cresc, purtarea Lui de grijă devine tot mai abundentă. Îmi curg lacrimi de bucurie şi mulţumire că sunt purtată de acest Salvator.

Dragă Isuse, Îţi mulţumesc că Te-ai oferit cu totul mie pentru a fi re-creată după chipul Tău! Accept munca pe care ai făcut-o în locul meu şi îmi predau toată inima pentru a fi renăscută prin Spiritul Tău. Îţi mulţumesc că m-ai făcut un etern copil de Rege!


Jessica Earl

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro