#PentruDomnul

Devoțional zilnic 15 octombrie 2019

Apoi le-a zis: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Marcu 16:15

În zilele noastre, populațiile masai (Kenya și Tanzania) sunt cunoscute în întreaga lume prin aspect fizic, îmbrăcăminte și ritualuri. Bărbații și femeile masai, se împodobesc cu cercei, coliere de mărgele colorate și își ung pielea cu argilă roșie. Uneori poartă coame de leu, pene de struț și piei de leopard și se întrec în a sări cât mai sus, pe ritmurile unei muzici tribale. Toate cele enumerate mai sus, au sens din perspectiva zeului lor, Engai, pe care îl cinstesc în felul acesta.

Dacă cineva ar realiza un documentar, cu exploratorii din România, despre uniforma lor, ritualul de la careu, specializări și cântece, despre cine ar vorbi? Te-ai gândit vreodată, că defapt noi suntem diferiți în această lume, așa cum un masai este imediat reperat ca fiind ceea ce este? Știu colegii tăi, faptul că ceea ce ești, faci sau spui are legătură cu Dumnezeul tău? Astăzi, nu mai este necesar să călătorim pe vapoare luni de zile pentru a ajunge în lumi neexplorate… Este suficient să postezi ceva pe o rețea de socializare, și o întreagă lume poate vedea „propovăduirea” ta.  Gândește-te acum, la faptul că poate tu ești singurul misionar prin care Isus poate ajunge vreodată la inima unui coleg al tău. Se regăsește Isus în ceea ce arăți lumii tale?

Felix Mușat, Director Tineret, Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro