Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. – 2 Corinteni 5:17
Cu câţiva ani în urmă, am trimis câteva pagini pentru a fi avute în vedere de către un spital din Florida pentru un devotional pe care intenţionau să îl publice. Am primit o scrisoare de la spital în care spuneau că una dintre paginile mele îndeplinea cerinţele lor pentru carte. În aceeaşi scrisoare se mai spunea că, chiar dacă paginile trimise de mine nu au fost folosite pentru acest devoţional specific, spitalul ar dori să îşi rezerve dreptul de a le folosi în viitor. Dacă eram de acord, trebuia să semnez în formularul de permisiune ataşat.
Citind fiecare afirmaţie referitoare la permisiunea de a folosi munca mea, am fost pe deplin de acord cu toate, până am ajuns la afirmaţia numărul patru. Dacă aş fi fost de acord cu acea afirmaţie, spitalul ar fi avut dreptul de a edita, adăuga, scoate, rearanja, altera, modifica, revizui, traduce, reformata şi/sau să reproceseze materialele în orice manieră hotărau ei — exclusiv la discreţia lor. Acea afirmaţie a stârnit în mine un simţământ puternic de dezaprobare. Dacă aş fi fost de acord cu termenii lor, ei ar fi putut lua paginile mele şi să le schimbe în aşa măsură încât să nu semene cu ceea ce am intenţionat eu să fie. În timp ce cântăream dacă să ofer lucrarea mea, Duhul Sfânt m-a făcut să privesc situaţia din punctul de vedere al spitalului. Cu toate că lucrarea mea era suficient de interesantă pentru a fi folosită de această instituţie, paginile mele, ca întreg, poate că nu ar fi reprezentat viziunea pentru acea carte şi astfel ar fi trebuit schimbate pentru a se asemăna cu un produs de-al lor.
Pentru a mă ajuta să iau deciziile mai uşor, Duhul Sfânt mi-a reamintit că ţinta mea era ca acele pagini să fie incluse în devoţional. Atunci, asta ar fi putut însemna că lucrarea mea ar trebui să fie schimbată. Alegerea era cu totul a mea.
Invitaţia spre ceruri pe care Dumnezeu o oferă fiecăruia dintre noi este foarte asemănătoare. El ne invită să locuim cu El; însă, pentru aceasta, trebuie să aibă loc o schimbare în vieţile noastre. Trebuie să fim dispuşi să îi dăm voie să editeze, să adauge, să scoată, să rearanjeze, să varieze, să altereze, să modifice, să revizuiască, să traducă, să reformateze şi/sau să reproceseze viaţa noastră în orice fel doreşte El, numai la discreţia Lui. Tot ce avem de făcut este să îi permitem să facă acest lucru. Dacă ţinta noastră este să ajungem la ceruri, trebuie să îi dăm permisiunea lui Dumnezeu să ne schimbe după chipul Său, ceea ce înseamnă că noi nu vom mai semăna cu originalul.
În final, vom fi recunoscători că I-am dat voie să ne schimbe.
Carmalita Green