Peste 90% dintre suplimentele alimentare din România nu conţin ingredientele de pe etichetă

Deși produsele pe bază de plante sunt considerate nu doar benefice pentru sănătate, dar și sigure, din cauză că au ingrediente naturale, conţinutul lor este adesea falsificat și chiar primejdios, arată un studiu al unui cercetător român.

În cadrul acestui studiu, cercetătorul Mihail Cristin Ichim a testat amprenta ADN a 5.957 de produse din plante (de la tincturi și ceaiuri la uleiuri esenţiale, pulberi și tablete) provenind din 37 de ţări, pornind de la ingredientele enumerate pe etichetă. Într-un proiect separat, au fost testate 202 suplimente alimentare din ţări europene (România, Norvegia, Cehia, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Marea Britanie sau Germania), 70 de produse din România fiind verificate în laboratorul din Piatra Neamţ al INCDSB.

Cercetătorul a constatat că, la nivel global, 27% dintre produsele pe bază de plante erau adulterate (denaturate), fiind distribuite pe toate continentele. Astfel, cea mai mare proporţie a produselor adulterate s-a înregistrat în Australia (79%), urmată de America de Sud (67%), Europa (47%), America de Nord (33%), Africa (27%) și  Asia (23%). Dintre ţările studiate, Brazilia a condus clasamentul produselor de bază de plante adulterate (68%), fiind urmată de Taiwan (32%), India (31%) și SUA (29%).

În acest gen de produse au mai fost identificate substanţe contaminante sau reziduuri nocive, precum praf, polen, insecte, rozătoare, paraziţi, microbi, ciuperci, mucegaiuri, micotoxine, pesticide, bifenili policloruraţi (PCB), metale grele toxice, radioactivitate, impurităţi, reziduuri de solvenţi, medicamente cu prescripţie medicală sau ilegale, iar consumul suplimentelor adulterate s-a soldat cu o listă lungă de efecte secundare grave, printre care meningită, otrăvire cu arsenic, plumb sau mercur, malignităţi, comă, hemoragie intracerebrală și chiar deces.

După verificarea suplimentelor alimentare vândute în România, cercetătorul a constatat că 94% erau adulterate, fiind neconforme cu ceea ce se menţiona pe etichetă.

„Răspândirea falsurilor la nivel mondial reprezintă o ameninţare serioasă pentru bunăstarea şi siguranţa consumatorilor, în ciuda beneficiilor pentru sănătate pretinse sau aşteptate de la produsele pe bază de plante”, avertizează studiul.

„Când am căutat într-un produs (ceai), care trebuia sa fie monocomponent (un singur ingredient, conform etichetei), nu am găsit nici măcar o moleculă din ADN-ul acelei specii, în schimb am găsit multe alte specii, unele asemănătoare speciei căutate (substituirea unei specii medicinale, mai scumpe, mai greu de găsit și recoltat cu una fără proprietăţi medicinale, comună, care poate fi recoltată de peste tot, cu preţ mic), unele fără nicio legătură cu specia căutată sau specii de umplutură”, a declarat cercetătorul, avertizând că, în aceste condiţii, nu există nici urmă de acţiune medicinală benefică în produsul respectiv.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro