Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. – Coloseni 3:23
Într-o după-amiază, prietena mea Kathy şi nepotul ei, Jacob, petreceau timp împreună. În toiul discuţiei, Jacob a făcut un anunţ subit:
– Bunica, eu Îl iubesc pe Isus.
– Minunat, îi răspunse ea, povesteşte-mi mai mult.
– Oricine îşi poate da seama că eu îl iubesc pe Isus, pentru că îmi plac mesele de părtăşie! explică Jacob, cu entuziasmul unui băiat de cinci ani.
Când Kathy mi-a relatat discuţia lor, amândouă am râs cu poftă. Mai târziu, când am redat din nou cuvintele lui Jacob în mintea mea, m-am întrebat cum îşi pot da seama oamenii când cineva îl iubeşte pe Isus. Ştim că înseamnă ceva mai mult decât să-ţi placă să mergi la mesele de părtăşie sau chiar să mergi la biserică. M-am dus imediat cu gândul la Tabita, cunoscută şi ca Dorea, o credincioasă foarte iubită. Ea este amintită în Biblie în cartea Faptele apostolilor (9:36-41). Tabita locuia în Iope şi era cunoscută pentru faptele ei bune şi filantropice. Biblia ne spune că ea confecţiona tunici, cămăşi şi mantii pentru ceilalţi. Părea să acorde o atenţie specială nevoilor celor săraci. Cu toţii o iubeau.
Probabil că în Iope erau şi alte femei care coseau, dar de ce era Tabita diferită? Presupun că fiecare haină pe care o făcea, o făcea cu dragoste. Nimeni nu trebuia să o întrebe dacă îl iubea pe Isus. Când a murit, cei ale căror vieţi le influenţase au fost foarte întristaţi. Credincioşii au auzit că Petru era într-o cetate din apropiere şi au trimis vorbă să vină la ei. Imediat, el a venit în Iope. Vâzându-i pe cei întristaţi că deja se pregăteau să îngroape trupul Tabitei, el le-a cerut tuturor să părăsească încăperea. Apoi s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să îi redea acesteia viaţa şi cererea lui a primit un răspuns plin de har.
Am învăţat trei lecţii valoroase de la Tabita. În primul rând, ea şi-a folosit talentul pentru Domnul. În al doilea rând, ea s-a uitat pe sine şi a făcut tot ce a putut cu ceea ce primise. În al treilea rând, ea i-a tratat pe toţi, chiar şi pe cei loviţi de soartă, cu dragoste creştină necondiţionată. Deşi poate ne-ar plăcea să facem o lucrare măreaţă pentru Domnul, ca să ne arătăm dragostea faţă de El, realitatea este că majoritatea n-o să avem această ocazie. Nici chiar Dumnezeu nu ne cere acest lucru. Dar El ne-a dat multe ocazii de a face lucruri mici, care, pentru El, sunt la fel de valoroase.
Probabil că deja ştiam acest lucru. Trebuie doar să fiu atentă la ocaziile care mi se oferă.
Marcia Mollenkopf