Pilat – lașitate complice

Devoțional zilnic

Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Matei 27:24

Gestul lui Pilat de a-şi spăla mâinile în faţa poporului este semnul unor mustrări serioase de conştiinţă, cărora el nu este dispus să le răspundă în mod corespunzător. El alege mai degrabă complicitatea la condamnarea unui Nevinovat, decât să se expună nemulţumirii publice, prin exprimarea unui verdict corect.

Cuvintele prin care Pilat se declară nevinovat afirmă mai degrabă vinovăţia sa decât să-l asigure de corectitudinea deciziei luate. El nu avea cum să-şi demonstreze singur nevinovăţia. Acest lucru ar fi trebuit să-l facă o instanţă superioară, pe care el tocmai se străduia să o aducă la tăcere. În faţa conştiinţei sale, gesturile şi cuvintele disperate nu puteau înlocui acţiunea valabilă. Ultimul act declarativ a fost să transfere vina asupra pârâşilor care-L aduseseră pe Mântuitorul înaintea scaunului său de judecată. El se disculpa, aruncând vina asupra lor.

Laşitatea lui Pilat atinge punctul culminant atunci când, declarân-du-L nevinovat pe Isus din Nazaret, îl eliberează pe Baraba, II supune pedepsei pe Cel nevinovat şi apoi îl predă iudeilor, fiind conştient de faptul că aceştia îl vor omorî. Pentru această multiplă nedreptate, Pilat nu are cum să-şi mai scuze poziţia şi nici cum să-şi mai spele mâinile. Nu mai era nici destulă apă în Iudeea şi nici lighean suficient de mare în Ierusalim, pentru a îndepărta vina pe care şi-o asumase în mod complice şi laş. Şovăiala lui Pilat nu avea nicio valoare în realizarea răscumpărării, prin moartea pe cruce a Mântuitorului.

Succesul la un pas de tine:

Demonstrarea formală a nevinovăţiei şi transferarea vinei asupra altora nu ţine loc de acţiune curajoasă şi corectă. Fă ce trebuie să faci şi va veni ce trebuia să vină!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit