Pilda samariteanului milos (II)

Devoțional zilnic

S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el. (Luca 10:34)

În această parabolă, Domnul Isus prezintă un străin, un frate în suferință, rănit, pe moarte. Deși preoții și cărturarii știau ce spune Legea, ei nu o puneau în practică în viața lor de toate zilele.

Legat de felul în care preotul și levitul l-au tratat pe omul rănit, învățătorul legii nu a auzit nimic care să nu fie în armonie cu propriile sale idei, nimic care să fie contrar formelor și ceremoniilor despre care învățase și el ca fiind tot ce cere legea. Însă Domnul Isus a mai prezentat o scenă: „Dar un samaritean care era în călătorie a venit în locul unde era el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el.”

După ce Domnul Hristos a arătat cruzimea și egoismul manifestate de reprezentanții națiunii, el a adus în atenție pe acel samaritean, care era disprețuit, urât și blestemat de evrei, și l-a înfățișat ca pe unul care poseda trăsături de caracter mult superioare acelora care pretindeau a fi foarte neprihăniți.

Orice copil al lui Dumnezeu trebuie să ia seama la fiecare detaliu al acestei lecții. Samariteanul a văzut că în fața lui se afla o ființă umană în nevoie și în suferință și, de îndată ce l-a văzut, i s-a făcut milă de el.

Samariteanul a urmat impulsurile unei inimi bune și iubitoare. Domnul Hristos a prezentat scena în așa fel încât să constituie cea mai aspră mustrare pentru acțiunile lipsite de milă și îndurare ale preotului și levitului. Însă această lecție nu este doar pentru ei, ci și pentru creștinii din zilele noastre și este o avertizare solemnă pentru noi ca nu cumva să greșim și să nu dovedim milă față de orice ființă omenească aflată în suferință. (…)

În pilda samariteanului milos, Domnul Isus a prezentat dragostea Sa, caracterul Său. Viața Domnului Hristos era plină de fapte de iubire față de cei pierduți și păcătoși. Prin omul lovit, rănit și lipsit de tot ce avea este reprezentat omul păcătos. Familia omenească, neamul pierdut, este întruchipat prin cel în suferință, lăsat gol, însângerat și lipsit de tot ce avea. Domnul Isus ia propria Lui haină a neprihănirii și îl acoperă pe om, astfel încât oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. – Signs of the Times, 23 iulie 1894

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit