Planuri

Devoțional de seară 15 noiembrie 2019

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. – Ieremia 29:11

Dacă petreci timp pe Facebook, poate că eşti familiar cu Eldad Hagar şi Hope for Paws. M-am bucurat să aflu tot mai multe despre Eldad, un salvator al animalelor. Oricine îl poate vedea în acţiune în numeroase videoclipuri de pe internet.

Misiunea lui Eldad este să salveze aceste biete făpturi, pe cele pierdute, lovite, abuzate, neglijate, înspăimântate, confuze şi bolnave. El le salvează în număr mare şi din nenumărate circumstanţe mizerabile.

Cele mai multe dintre animalele salvate sunt câini şi puţini dintre ei par să dorească să fie salvaţi. Frica lor este evidentă. Ei fug, dacă pot, şi se ascund dacă pot să facă asta. Se ghemuiesc, plâng, se luptă când sunt salvaţi pentru că sunt prinşi şi nu se pot elibera.

Însă, cu un tratament blând şi liniştit, cuvinte dulci, deseori însoţite de sărutări pe capul lor date de asistenţii lui Eldad, animalele se liniştesc puţin. După baie, după tratamentul împotriva puricilor, îngrijirea rănilor, o hrană consistentă şi un somn liniştit într-un pat moale, aproape toţi se trezesc la noua lor viaţă cu mulţumire şi bucurie. În doar câteva zile, aceşti câini sunt cu totul schimbaţi – ei aleargă, se joacă, dau sărutări şi vin când sunt strigaţi. Ei iau în greutate şi se vindecă. A opune rezistenţă salvatorilor nu este în interesul lor cel mai bun. Chiar împotriva voii lor, ei au fost salvaţi. Când lupta a încetat şi cooperarea a început, ceva bun — ceva foarte bun – poate fi făcut cu şi pentru ei.

Tot aşa este şi cu noi. Isus vrea să ne salveze. El şopteşte (sau strigă), oferă (sau reţine), El ne urmăreşte (sau vine tiptil). El face orice este nevoie pentru a ne prinde. Noi fugim, ne luptăm, scheunăm şi strigăm în timp ce încercăm să evadăm din prinsoare.

Odată ce am fost prinşi, adevărata noastră viaţă, viaţa pentru care existăm, începe. Suntem hrăniţi, îmbăiaţi, trataţi pentru bolile noastre şi puşi înapoi pe picioare. Descoperim că a fi prinşi este de fapt ceea ce am dorit şi am avut nevoie în tot acest timp.

În Isus avem un viitor şi o nădejde. Fără El… nu va fi la fel.


Carolyn K. Karlstrom

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro