Devoțional zilnic

Ploaia târzie

Cereți de la Domnul ploaie în timpul ploii târzii! Domnul scoate fulgerele și vă trimite o ploaie îmbelșugată. (Zaharia 10:1; KJV)

În Orient, ploaia timpurie cade în timpul semănatului. Aceasta este necesară pentru ca sămânța să poată încolți. Sub influența ploilor binefăcătoare, plantele firave încep să răsară. Ploaia târzie, care cade aproape de încheierea sezonului agricol, face să se coacă grânele și le pregătește pentru seceriș. Domnul folosește aceste lucrări din natură pentru a ilustra lucrarea Duhului Sfânt. Așa cum roua și ploaia cad primele pentru a face sămânța să germineze, la fel Duhul Sfânt este dat pentru a duce mai departe, de la un stadiu la altul, procesul creșterii spirituale. Coacerea grânelor reprezintă încheierea lucrării harului lui Dumnezeu în suflet. (…)

Ploaia târzie, care coace secerișul pământului, reprezintă harul spiritual care pregătește biserica pentru venirea Fiului omului. Însă, dacă nu cade întâi ploaia timpurie, nu va fi viață; firul verde nu poate răsări. Dacă aversele timpurii nu și-au făcut lucrarea, ploaia târzie nu poate face ca sămânța să ajungă la desăvârșire.

Lucrarea pe care Dumnezeu a început-o în inima omului prin lumina și cunoștința pe care i le dă trebuie să progreseze continuu. Fiecare trebuie să își simtă propria nevoie. Inima trebuie să fie golită de orice întinare și curățită pentru ca Duhul Sfânt să poată locui în ea. Primii ucenici s-au pregătit pentru revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii prin mărturisirea și părăsirea păcatelor, prin rugăciuni fierbinți și prin consacrare față de Dumnezeu. Aceeași lucrare, doar că de proporții mai mari, trebuie să aibă loc acum. (…)

Doar aceia care trăiesc conform luminii pe care deja o au vor primi și mai multă lumină. Dacă nu înaintăm zilnic în trăirea virtuților creștine active, nu vom putea recunoaște manifestările Duhului Sfânt prin ploaia târzie. Aceasta s-ar putea să cadă pretutindeni în inimile din jurul nostru, însă noi nu ne vom da seama de acest lucru și nu o vom primi.
În niciun punct al experienței noastre nu ne putem dispensa de acest ajutor care ne face în stare să o începem. Binecuvântările primite prin ploaia timpurie ne sunt necesare până la sfârșit. – Review and Herald, 2 martie 1897