semneletimpului.ro

Pot să am încredere în Biblie?

Biblia nu este produsul unui eveniment sau al unei împrejurări, ci al timpului, al studiului și mai ales al călătoriei umanităţii în dezvoltarea ei. Dar, oare, tot acest timp nu i-a erodat cumva relevanţa? Câtă încredere mai putem avea în Biblie în secolul XXI?

Două lucruri sunt demne de remarcat, încă de la început: de la apariţia primelor ei cărţi și până în prezent, niciodată nu au încetat investigaţia și lupta pentru aprofundarea adevărului istoric și spiritual al Bibliei și, în tot acest timp, atât susţinătorii, cât și criticii Bibliei au ajutat, deopotrivă, la stabilirea și consolidarea influenţei ei.

Ce este Biblia?

Din punct de vedere tehnic, Biblia este o colecţie de cărţi profetice, poetice, istorice, moralizatoare, revelatoare, profund înrădăcinate în existenţa umană de-a lungul a mii de ani. Cărţile care formează ceea ce se numește „canonul“ Bibliei, al Vechiului și Noului Testament, reprezintă rezultatul selecţiei căreia i-au fost supuse, pentru perioade lungi de timp, variantele de manuscrise și traduceri existente (sunt peste 4000 de manuscrise ale Noului Testament grecesc).

Biblia, produs divin sau amprentă umană?

Este Biblia o carte „căzută din cer“, așa cum se emite pretenţia în dreptul altora? Și da, și nu. „Da“ atunci când este vorba de izvorul inspiraţiei ei, adică de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, și „nu“ atunci când este vorba de oamenii cu care a conlucrat Dumnezeu la crearea ei. Conform propriei declaraţii, Biblia este produsul lucrării omului sub inspiraţia lui Dumnezeu: „…oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt“[1].

Apostolul Pavel preciza că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”[2]. De remarcat că Biblia este „insuflată“, nu „dictată“. Și atunci, în condiţiile în care oamenii care au contribuit la scrierea Scripturilor nu au posedat abilităţi extraumane, ci, asemenea prorocului Ilie, au fost „supuși acelorași slăbiciuni ca și noi“[3], de câtă încredere poate fi vrednică Biblia?

Răspunsul e în ochii privitorului. Cineva poate alege să privească la Cel ce a inspirat Biblia, și atunci poate avea deplină încredere, sau poate alege să privească la cei cu care a conlucrat Dumnezeu în acest proces, și atunci se poate îndoi. Dar daţi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu și Cezarului, adică omului, ce este al Cezarului, adică al omului[4], a spus Iisus. Cu alte cuvinte, nu daţi omului slava care se cade numai lui Dumnezeu și nici nu puneţi în dreptul lui Dumnezeu ceea ce se datorează numai omului.

Totuși, chiar dacă oamenii cu care a conlucrat Dumnezeu erau supuși acelorași slăbiciuni ca și noi, Cel ce a inspirat Biblia nu este supus nici unui fel de slăbiciuni. În același timp, nu trebuie să uităm că oamenii care au fost chemaţi să conlucreze cu Dumnezeu au fost „mânaţi de Duhul Sfânt“ și, în mâna lui Dumnezeu, orice lucru devine ceea ce nu poate fi în sine sau despărţit de Dumnezeu. Faimosul predicator englez Charles Spurgeon era convins că un om consacrat – adică aflat în mâna lui Dumnezeu – devine o armă redutabilă. Cu adevărat, niște pescari, în mâna lui Iisus, au devenit „pescari de oameni“ și, prin ei, Dumnezeu a schimbat lumea. Puterea și autoritatea Bibliei nu constau în scrierea ei miraculoasă, ci în Izvorul Divin al inspiraţiei sale. Scriitorii Bibliei și-au împlinit misiunea sub semnul supremului efort, pe de o parte, și sub semnul inspiraţiei lui Dumnezeu, pe de altă parte, ca în cazul întrupării lui Iisus, acolo unde natura divină s-a îmbrăcat în natura umană și S-a numit Emanuel – Dumnezeu cu noi.

Atunci, cum putem deosebi ceea ce este uman de ceea ce este divin în Biblie? Citirea și acceptarea Scripturilor nu este același lucru cu citirea unui roman sau a unei nuvele (deși poate fi doar atât, prin alegere), ci este o experienţă profund spirituală. În ciuda insuficienţelor umane, Dumnezeu este Cel care vorbește celui ce Îl ascultă, prin și din paginile Bibliei. El este Acela care îl face pe om să înţeleagă și să primească mesajul din spatele cuvintelor și prin intermediul lor. În acest proces, Scriptura devine Carte Vie tocmai prin prezenţa lui Dumnezeu și prin intervenţia Lui în vederea înţelegerii și acceptării ei.

Remediul bibliofobiei

Ni se cere o supunere oarbă faţă de Biblie? În timp ce o asemenea atitudine există, și în cercurile fundamentaliste este recomandată, Biblia nu cere nimic similar. Ea oferă un alt model: „Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: «Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu»“[5]. Niciodată Dumnezeu nu a cerut o ascultare iraţională sau forţată, ci a cerut să Îl ascultăm dacă noi înșine judecăm că „este drept“ să facem astfel. Orice forţare sau constrângere, afară de aceea a iubirii, este împotriva caracterului Său. Izvorul adevăratei credinţe și al adevăratei ascultări este și trebuie să fie dragostea, și numai dragostea: „Dacă mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele!”[6]. De la noi se cere un singur lucru: „Gustaţi și vedeţi ce bun este Domnul!“[7]. Apoi urmează răspunsul nostru – dragoste sau indiferenţă.

Un lucru este bun dacă este bine întrebuinţat, îi spunea Pavel ucenicului său Timotei. De aici, întrebarea: „Care este sau ar trebui să fie rolul Bibliei în viaţa mea, unde și cum ar trebui să o întrebuinţez?“ O întrebare bună. Păcat că uneori întrebăm abia la sfârșit ceea ce ar fi trebuit să întrebăm de la bun început. Scriptura are un rol foarte simplu și ușor de înţeles. Dacă ea este prezentată complicat și obscur, acest lucru nu vine din Scriptură, ci este produsul amprentei umane. Dacă nu este de înţeles de către oricine, atunci ceea ce ne este prezentat nu este mesajul Cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă Biblia spune despre Acela pe care Îl prezintă și spre care conduce: „Lumina aceasta era adevărata Lumină“ care „luminează pe orice om venind în lume“[8] – adică este de așa natură încât, indiferent cât de sus sau de jos ar fi cineva pe scara diferitelor valori sau capacităţi, adevărata Lumină a lumii i se va descoperi și i se va face înţeleasă.

Biblia și definiţia ei uitată

Adevărata Lumină nu este un set de prescripţii sau dogme, ci este o Persoană. El este cel mai în măsură să împrăștie ceaţa milenară născută din și prin interacţiunea omului cu Biblia. „Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ţinutul și în umbra morţii a răsărit lumina.“[9] Celor care credeau că pot obţine viaţa veșnică prin procesul de analiză al Scripturilor Iisus le-a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţă veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine“[10]. Îl vom întreba deci pe Iisus cu privire la funcţia clară a Scripturilor.

În mare parte, generaţia din perioada întrupării Sale, ca și cea din vremea noastră, folosea Biblia în scopuri pragmatice: prezicerea viitorului, mântuirea sufletului (prin citirea ei repetată), motivarea pentru războiul sfânt, justificarea urii faţă de alte naţionalităţi, înălţarea personală și altele. În realitate, întreaga Biblie, cu tot spectrul de domenii în care se pronunţă, are un singur scop și o sigură destinaţie: să vorbească și să-l conducă pe om la Mântuitorul său și la adevărul despre Dumnezeu, așa cum a fost el prezentat în Iisus. Orice doctrină, orice profeţie, orice învăţătură nu reprezintă un scop sau un obiectiv în sine, ci este doar un instrument care luminează calea și îl conduce pe om la Christos. A crede, a cerceta sau a preda Scriptura fără a atinge destinaţia pe care ea și-o declară reprezintă o negare a mesajului ei, o tragică abatere de la scopul pentru care a fost dată.

Întrebarea care trebuie să se ridice dincolo de tot ce înseamnă Biblia este: Ce spune acest pasaj, text, această doctrină, învăţătură despre Dumnezeu? „Domnule“, au spus grecii, „am vrea să vedem pe Iisus!“[11] – aceasta este imaginea care sintetizează rolul Bibliei. Parabola fiului risipitor nu are ca scop doar prezentarea unui caz de rebeliune și restaurare, ci, dincolo de asta, înalţă chipul lui Dumnezeu prin tabloul tatălui care aleargă, îl sărută și îl primește pe fiul revenit acasă. Parabola aceasta și orice altă parte din Scriptură nu au valoare prin ele însele, ci numai prin împlinirea menirii lor – descoperirea caracterului lui Dumnezeu. Doar atunci când dezvăluie adevărul despre Dumnezeu, parabola fiului plecat de acasă devine „Scriptură“. Fără îndeplinirea acestei funcţii, parabola rămâne o simplă poveste sensibilizatoare.

Limitele încrederii în Biblie

Biblia are un rol asemănător cu cel al lui Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez“[12]. Ea nu se înalţă pe sine, ci Îl înalţă pe Dumnezeu. Apoi, asemenea Lunii, face loc Soarelui. A te încrede sau a crede într-o carte, chiar dacă ea este numită Sfânta Scriptură, înseamnă a crede în ceva creat și a transforma astfel un lucru într-un idol. Biblia poate fi făcută obiect de închinare, la fel cum o icoană sau o statuie poate fi făcută obiect de închinare. Păcatul închinării la Biblie în locul închinării la Acela despre care vorbește Biblia se numește bibliolatrie. „Căci este scris“, a spus Iisus, „Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.“[13]

Nu suntem chemaţi să ne închinăm Cărţii, ci Aceluia care a inspirat Cartea, adică lui Dumnezeu. Încrederea trebuie să se îndrepte către Cel despre care Iisus a spus: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare“[14]. Și, de asemenea, către Acela despre care vorbesc Scripturile și care „a început de la Moise și de la toţi prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El“[15]. Aici trebuie ancorate încrederea și credinţa noastră. În timp ce știm că „nu este om care să nu păcătuiască“[16], despre El este scris: „Ochii Tăi sunt așa de curaţi că nu pot să vadă răul și nu poţi să privești nelegiuirea!“[17].

Unii, bazaţi pe cercetare, indică în Biblie diferite neconcordanţe, erori de traducere, diferenţe de date, schimbări de sensuri sau altele, mai mult sau mai puţin justificate. Mulţi se alarmează sau se clatină când aud asemenea informaţii. Nu este cazul, însă, pentru că toate acestea nu-L pot împiedica pe Dumnezeu să vorbească prin Scriptură și nici nu pot afecta adevărata credinţă, care nu se ancorează în ceva, ci în Cineva. Nu trebuie confundată niciodată, însă, înţelegerea sau exprimarea noastră limitată cu privire la inspiraţia Scripturii cu Inspiratorul cel veșnic și neprihănit. Această distincţie trebuie păstrată atât în ce privește procesul de naștere al Scripturilor, cât și în ce privește procesul de acceptare și predare a lor.

Manual de utilizare a Bibliei

Acceptarea Bibliei este tot atât de dependentă de „Călăuzitorul în adevăr“, de Duhul Sfânt, cum a fost și scrierea ei. Cu ajutorul Duhului Sfânt a putut gazda lui Ilie să spună: „Cunosc acum că ești un om al lui Dumnezeu și Cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!“[18]. Ce altceva sugerează expresia – „cuvântul Domnului în gura ta este adevăr“ decât faptul că același cuvânt al Domnului în gura altcuiva poate să nu fie adevăr. Adesea se folosește sintagma: „Așa se spune în Biblie.“ De fapt, ar trebui spus: „Așa înţeleg eu Biblia.“ De prea multe și tragice ori, cuvântului omului a fost exportat sub eticheta: „Biblia zice…“ Bine făceau creștinii din Berea fiindcă îl priveau pe Pavel nu în lumina numelui sau a reputaţiei lui, ci în lumina Scripturilor: „Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa.“[19]

Cu toate că spusese, sub inspiraţia Duhului Sfânt, „Dar, chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!“[20], totuși Pavel se bucură pentru duhul „mai bun“ al creștinilor din Berea, care vor să vadă cu ochii lor, nu cu ochii lui Pavel. Nu suntem chemaţi să gândim cu mintea nimănui, ci cu mintea pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă. Nu putem să punem pe cineva să creadă în locul nostru, așa cum nu putem să punem pe cineva să mănânce în locul nostru. Martin Luther spunea că orice om trebuie să creadă și să moară personal, nimeni altcineva nu poate face acest lucru în locul lui.

Biblia nu are nimic de pierdut dacă este supusă unei cercetări mai adânci și mai amănunţite, în lumina ultimelor descoperiri ale știinţei și gândirii. Având în vedere conlucrarea dintre divin și uman în procesul de naștere al Scripturilor, Martin Luther afirma că fundaţia oricărei convingeri în acest domeniu trebuie sa fie dublă: „Numai dacă voi fi convins pe baza mărturiei Sfintelor Scripturi sau a raţiunii evidente (căci nu-l cred nici pe Papa și nici conciliile nu le cred, din moment ce s-a dovedit că ele au greșit adesea și s-au contrazis între ele), eu sunt supus Scripturilor pe care le-am adus ca argument și conștiinţa mea a fost luată captivă de Cuvântul lui Dumnezeu; nu pot și nici nu doresc să retractez, din moment ce nu este nici sigur, nici drept sa acţionez împotriva conștiinţei. Dumnezeu să îmi ajute. Amin.“[21]

Lângă mărturia Bibliei trebuie să stea de strajă raţiunea sănătoasă, evidenţa și, adaugă Wesley, „lecţia experienţei de viaţă“. O credinţă care ignoră raţiunea sănătoasă și experienţa vieţii este, de fapt, o credinţă oarbă pe care Dumnezeu nu o așteaptă de la nimeni. Nu Dumnezeu a zis „Crede și nu cerceta.“ Biblia nu trebuie citită apologetic, ci exegetic, adică nu pentru a face din ea muniţie pentru ideile tale, ci pentru a o descoperi așa cum este cu adevărat, și anume, o călăuză spre marele Învăţător. Ideologic, nu este nicio diferenţă între un sinucigaș care se înfășoară în explozibil și cel care adună texte din Scriptură ca să-și susţină poziţia. Ambii vor pieri în atac și cel din urmă va distruge mai mulţi oameni decât primul. Petru deplânge starea unor astfel de oameni și o astfel de mentalitate. Ei, spune Petru, „răstălmăcesc Scripturile spre pierzarea lor“[22]. La rândul lui, Pavel atenţiona că astfel de lucruri duc la „pieirea celor ce le ascultă“[23].

Am urmat un curs de Biblie la una din universităţile de prestigiu din SUA. Nici nu se sfârșise bine prima oră, că am și văzut în ce direcţie mergeau lucrurile. Cursul încerca să ne convingă să înlocuim revelaţia cu raţiunea. Desigur, fiecare își are locul ei, și revelaţia, și raţiunea, dar nici uneia nu-i stă bine în locul celeilalte. Ba chiar e o experienţă extrem de dăunătoare (la fel se întâmplă atunci când știinţa este privită ca religie și religia ca știinţă). De altfel, nu a trebuit să fac vreun efort să îmi dau seama că văzusem bine. La încheierea cursului, profesorul m-a întrebat: „Cum mai privești Biblia acum, după ce ai urmat un astfel de curs? Care este schimbarea care s-a produs?“ I-am răspuns eminentului profesor: „Domnule profesor, la încheierea acestui curs constat că iubesc Biblia parcă mai mult și mai adânc decât înainte. Aici s-au spus multe lucruri despre Biblie din punct de vedere tehnic, editorial sau istoric. Constat însă că nu s-a spus nimic negativ despre Cel care a inspirat Biblia și nici despre Acela pe care ni-L descoperă ea. În El este prinsă ancora mea și, cu ajutorul lui Dumnezeu, mă simt în siguranţă.“

Privesc Biblia ca fiind sfânta mea călăuză spre Christos. Dacă cineva o vede într-un fel sau în altul, e liber s-o facă. În ceea ce mă privește, Biblia m-a condus la Mântuitorul, iar el m-a condus la Dumnezeu. Ea este pentru mine ţarina în care am găsit ascunsă Comoara… În paginile ei am descoperit Mărgăritarul de mare preţ și, măcar că am fost prea sărac ca să am ceva de vândut, totuși mi-a fost îngăduit să-L cumpăr. Cum ar fi fost viaţa dacă nu L-aș fi cunoscut, prin intermediul paginilor sfinte, pe „Cel ce este de la început“ nu îmi este greu să aflu. Ajunge doar să mă uit în jurul meu la viaţa acelora care au ignorat Călăuza!

Am pus Cartea în mâna copiilor mei și a multora cu care m-am întâlnit pe drumul vieţii și voi continua, cu ajutorul Domnului, să fac lucrul acesta cât voi trăi. Am văzut multe vieţi renăscute și schimbate. De fapt, propria mea existenţă este o mărturie în acest sens.

Footnotes
[1] , „2 Petru 1:21”.
[2]„2 Timotei 3:16”.
[3]„Iacov 5:17”.
[4]„Matei 22:21, italicele adăugate”.
[5]„Faptele Apostolilor 4:19”.
[6]„Ioan 14:15”.
[7]„Psalmul 34:8”.
[8]„Ioan 1:9”.
[9]„Mat.4:16”.
[10]„Ioan 5:39”.
[11]„Ioan 12,21”.
[12]„Ioan 3:30”.
[13]„Matei 4:10”.
[14]„Ioan 16:13”.
[15]„Luca 24:27”.
[16]„1 Regi 8:46”.
[17]„Habacuc 1:13”.
[18]„1 Regi 17:24”.
[19]„Faptele Apostolilor 17:11”.
[20]„Galateni 1:8”.
[21]„Weimarer Ausgabe, Martin Luther’s Works, vol.7, p. 836-838.”
[22]„2 Petru 3:16”.
[23]„2 Timotei 2:14”.

, „2 Petru 1:21”.
„2 Timotei 3:16”.
„Iacov 5:17”.
„Matei 22:21, italicele adăugate”.
„Faptele Apostolilor 4:19”.
„Ioan 14:15”.
„Psalmul 34:8”.
„Ioan 1:9”.
„Mat.4:16”.
„Ioan 5:39”.
„Ioan 12,21”.
„Ioan 3:30”.
„Matei 4:10”.
„Ioan 16:13”.
„Luca 24:27”.
„1 Regi 8:46”.
„Habacuc 1:13”.
„1 Regi 17:24”.
„Faptele Apostolilor 17:11”.
„Galateni 1:8”.
„Weimarer Ausgabe, Martin Luther’s Works, vol.7, p. 836-838.”
„2 Petru 3:16”.
„2 Timotei 2:14”.