Pregătirea finală

Devoțional de seară

De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. (Matei 24:44)

Nouă ne-a fost dat mesajul revenirii în curând a Domnului Hristos. La înălțarea Domnului nostru, îngerii au stat alături de ucenici și, împreună cu ei, L-au urmărit pe Mântuitorul în timp ce Se suia la cer. Apoi s-au întors spre ucenici, rostind cuvintele: „Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”

Numai veșmântul pe care Domnul Hristos Însuși l-a pregătit pentru noi ne poate face să corespundem pentru a putea sta în prezența lui Dumnezeu. Acest veșmânt, haina neprihănirii Sale, va fi pusă de Domnul Hristos pe fiecare suflet care se pocăiește și crede. (…)

Această haină lucrată la războiul de țesut al cerului nu are în ea niciun fir de proveniență omenească. Domnul Hristos Şi-a format un caracter desăvârșit cât a fost om și Se oferă să ne împărtășească și nouă acest caracter. „Toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” Tot ce putem face noi înșine este întinat de păcat.

Prin ascultarea Sa desăvârșită, El a făcut posibil ca fiecare ființă omenească să poată asculta de poruncile lui Dumnezeu. Când ne predăm lui Hristos, inima noastră se unește cu inima Sa; voința noastră se contopește în voința Sa; mintea devine una cu mintea Sa; gândurile ajung să-I fie supuse; noi trăim viața Lui. Aceasta înseamnă să fim îmbrăcați cu haina neprihănirii Sale. Şi atunci când Domnul privește asupra noastră, El vede nu veșmântul din frunze de smochin, ci propria Sa haină a neprihănirii, care este ascultarea desăvârșită de Legea lui Iehova. (…)

Nu va mai fi un al doilea timp de har în care să ne pregătim pentru veșnicie. Haina neprihănirii lui Hristos trebuie să ne fie dată ca veșmânt cât suntem încă în această viață. Aceasta este singura noastră oportunitate de a ne forma caractere pentru căminul pe care l-a pregătit Domnul Hristos pentru cei care ascultă de poruncile Sale.

Zilele încercării noastre se apropie cu grăbire de încheiere. Sfârșitul este aproape. Cu solemnitate ajung până la noi, rostogolindu-se de-a lungul veacurilor, cuvintele de avertizare rostite de Domnul nostru pe Muntele Măslinilor: „Luați seama la voi înșivă… ca ziua aceea să nu vină fără veste asupra voastră.” Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului. – Signs of the Times, 22 noiembrie 1905

Leave a CommentSubmit