Pricepere

Devoțional zilnic 11 ianuarie 2020

Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. – 2 Timotei 2:7

– Este un dezastru, îţi spun eu. Un dezastru fără precedent!

Melissa se plimba de-a lungul camerei, frământându-şi mâinile.

– Nu, nu este chiar aşa de rău, îi răspunse verişoara ei, în timp ce se juca cu câinele. Treci peste!

– Dacă tu credeai că asta mă va face să mă simt mai bine, ripostă Melissa, ei bine, nu a funcţionat!

– Opriţi-vă puţin, am intervenit eu, înăbuşindu-mi râsul. Melissa, cred că mintea ta supraevaluează, în timp ce creierul verişoarei tale subevaluează aceeaşi situaţie. Să vă explic: Creierul este primul sistem anatomic care depistează un stresor şi reacţionează în doar câteva nanosecunde. Acesta poate stimula reacţia de stres timp de mai bine de şaptezeci şi două de ore după un incident traumatizant – real sau imaginar – şi chiar mai mult, dacă tu continui să îl repeţi. Fiecare fiinţă umană are nevoie de strategii eficiente de gestionare a stresului, dar acestea pot fi decisive pentru femei. Creierul lor pare să fie de două ori mai vulnerabil decât cel al bărbaţilor la unele tulburări legate de stres.

Cele două verişoare au încetat să se mai certe şi acum ascultau cu atenţie, aşa că am continuat:

– Cercetările pe creier de şobolan au arătat că, la bărbaţii stresaţi, proteinele interne au atras câteva dintre moleculele receptoare localizate la suprafaţa neuronilor locus coeruleus, în profunzimea centrului de alarmă al trunchiului cerebral.

Melissa şi-a îndreptat privirea spre verişoara ei, care s-a făcut că nu o observă.

– Aceasta înseamnă că, am continuat eu, erau disponibili mai puţini receptori care să adere la hormonul de stres, factorul secretor al corticotropinei (CRF). Această adaptare, specifică doar creierului bărbatului, reducea sensibilitatea la stres a neuronilor. Neavând acest mecanism, creierul femeii resimte din plin lovitura, fiindu-i mai greu să facă faţă nivelurilor crescute de CRF, care se observă, de exemplu, în depresie şi în tulburarea de stres posttraumatic.

Melissa şi verişoara ei se uitau una la cealaltă.

– Înţelegând modul în care răspunde creierul bărbatului şi al femeii la factorii de stres, avem ocazia să alegem.

Melissa a ridicat dintr-o sprânceană.

– În loc să ne certăm, mai bine alegem să lăsăm de la noi şi să căutăm o soluţie împreună.

Din fericire, exact asta au făcut şi ele.

Doamne, ajută-mă să fac şi eu la fel! am răsuflat eu uşurată.


Arlene R. Taylor

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro