Când vei veni, adu-mi […] cărţile. (2 Timotei 4:13)
Nicholas Morosoff este un personaj demn de admiraţia noastră. El a fost redactorul revistei revoluţionare ruse, Land and Liberty [Ţară şi libertate], când, în ianuarie 1881, a fost arestat şi acuzat de conspiraţie împotriva regimului rus. După ce a fost condamnat la închisoare pe viaţă, el a fost trimis la închisoarea Sclüsselburg. Nicholas a fost poet, veşnic îndrăgostit de literatură.
Ce putea face un om ca el cu restul vieţii sale, într-o celulă? A trecut de la poezie la ştiinţă. Cum s-a întâmplat acest lucru? Ei bine, fiind într-o celulă, pentru că nu avea multe lucruri de făcut pentru a-şi ocupa timpul, el îi chema pe paznicii închisorii şi îi ruga să îi facă o mare favoare, să îi aducă nişte cărţi, pe care mai apoi le citea în linişte. Neţinând cont de cariera lui în domeniul literelor, ei îi aduceau doar cărţi de fizică, matematică şi astronomie. Nicholas ar fi putut să se supere sau să simtă frustrare, să îi acuze pe paznici că sunt nedrepţi, dar el a citit cu atenţie cărţile. În toţi aceşti ani, el şi-a îmbogăţit foarte mult cunoştinţele în domeniul astronomiei, până când, fiind în închisoare, el a scris cartea Astronomical Interpretation of the Apocalypse [Interpretarea astronomică a Apocalipsei].
După Revoluţie, în 1905, el a fost absolvit de acuzaţiile aduse împotriva lui şi, când a ieşit din închisoare, el a fost numit director al Observatorului spaţial. El nu s-a oprit niciodată din citit şi rezultatele perseverenţei sale au fost vizibile. Nicholas este un exemplu viu al zicalei: „Dacă viaţa îţi dă lămâi, învaţă să faci o limonadă.” Cu alte cuvinte, trebuie să scoatem tot ce e mai bun din circumstanţele cu care ne confruntăm. Noi nu putem ignora faptul că Nicholas şi-a îmbunătăţit viitorul cu ajutorul lecturii. Cărţile l-au însoţit în viaţă înainte de a fi închis, în timp ce era în închisoare şi după ce a fost eliberat. Fără îndoială că lectura l-a ajutat să aibă forţa necesară pentru a rezista în toţi acei ani petrecuţi în închisoare. Rubén Darío, un celebru poet nicaraguan, spunea: „Cartea este o sursă de forţă, de putere, de hrănire, torţa gândului şi fântâna dragostei.” Tocmai de aceea cartea este un tovarăş atât de bun! Pe bună dreptate apostolul Pavel, deşi era condamnat la moarte, i-a cerut tânărului Timotei: „Când vei veni, adu‑mi […] cărţile, mai ales pe cele de piele” (1 Timotei 4:13). Să urmăm exemplul lui Pavel şi al lui Nicholas Morosoff: cărţile să ne fie tovarăşi de nedespărţit.